Guvernul brambureşte definiţia consumatorului sărac

Până când slujbaşii statului vor reuşi să clarifice lucrurile, guvernul şi primăriile aruncă în stânga şi-n dreapta cu subvenţii. Să fie pentru toată lumea, şi săraci, şi bogaţi.

Până la 31 decembrie 2020, guvernul va trebui să reglementeze statutul şi regimul juridic al consumatorului vulnerabil de energie, precum şi modalităţile de finanţare ale acestuia, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial din data de 9 ianuarie 2020. Miza acestei reglementări este reducerea subvenţiilor plătite de stat şi de primării, prin ţintirea categoriilor care au nevoie de acest sprijin, în condiţiile în care acum subvenţiile pentru energia termică sunt acordate uniform, pentru toţi consumatorii racordaţi la sistemele centralizate de încălzire.

Combaterea sărăciei energetice, combătută cu un sistem confuz

În prezent, în România sunt luate în calcul câteva condiţii pentru ca un client să fie considerat vulnerabil, potrivit Legii Energiei. De exemplu, consumatorul final trebuie să aparţină unei categorii de clienţi casnici şi să se afle în risc de marginalizare socială din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse. Actualul sistem pentru identificarea consumatorului vulnerabil şi a măsurilor de protecţie este însă confuz, pentru că împarte aceasă responsabilitate mai multor instituţii. Aşa se face că Ministerul Economiei şi Energiei trebuie să realizeze planul naţional de acţiune în cazuri de sărăcie energetică şi trebuie să colaboreze cu Ministerul Muncii, care are responsabilitatea realizării planului naţional de acţiune în aceste cazuri, iar în final ANRE trebuie să stabilească facilităţile acordate clienţilor vulnerabili şi numărul acestora, iar ele trebuie aprobate de Ministerul Finanţelor.

1,72 milioane de gospodării, afectate de sărăcia energetică

Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Centrul pentru Studiul Democraţiei (CSD), 23% din gospodăriile din România, ceea ce înseamnă peste 1,7 milioane de gospodării, sunt afectate de sărăcia energetică. Cu toate acestea, doar 27,5% din ajutoare ajung la cele mai sărace gospodării, iar numărul şi valoarea ajutoarelor de încălzire au scăzut în ultimii patru ani, deoarece pragurile de venit nu au mai fost actualizate din 2011. De asemenea, mai puţin de 30% dintre cei care ar trebui să primească ajutoare - conform venitului ajustat pe membru de familie - le şi primesc, mai arăta studiul.

Statistica ajutoarelor pentru încălzire, cosmetizată din pix

Rata sărăciei relative, estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, este în România de circa 20%. În valori absolute, numărul săracilor - corespunzător acestei rate - este de aproximativ 3,8 milioane de persoane. Cu toate acestea, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, doar 91.840 de persoane au beneficiat de ajutoare de încălzire (lemne, gaz, energie termică şi electrică), iar suma alocată de la bugetul de stat a fost de 34,29 milioane de lei. În ultimii ani, statistica a fost cosmetizată prin reducerea artificială a numărului de beneficiari pentru că limitele de venituri nete impuse pentru a putea solicita acest ajutor nu au mai fost majorate. Nivelurile lor sunt stabilite artificial, fără o fundamentare care să ţină cont de inflaţie, de nivelul coşului minim de consum lunar sau de salariul minim net pe economie. În realitate, numărul persoanelor care ar avea nevoie de acest ajutor este mult mai mare.

Plafoanele, nemodificate de patru ani

Pentru acordarea ajutorului cu energie termică, în iarna 2019-2020, persoanelor vulnerabile, limita superioară a venitului mediu net lunar pe membru de familie este de 786 de lei, în cazul familiilor, şi de 1.082 lei, în cazul persoanei singure. Pentru acordarea ajutorului cu gaze naturale, energie electrică, precum şi cel cu combustibili solizi sau petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 750 de lei atât în cazul familiilor, cât şi în cazul persoanei singure. Cifrele sunt aceleaşi încă din iarna 2016-2017, deşi între timp inflaţia a crescut, iar salariul minim s-a majorat.

Raportul între cheltuieli şi venituri, neglijat

În România, clienţii vulnerabili nu sunt vizaţi în mod eficient de mecanismul de sprijin în vigoare, pentru că el ia în calcul numai veniturile lor, nu şi raportul între cheltuielile pentru energie şi venituri, atrăgea atenţia un studiu realizat anul trecut de compania EMERTON, realizat la solicitarea Federaţiei Patronatelor din Petrol şi Gaze (FPPG). „Această definiţie nu acoperă aşadar sărăcia energetică şi riscă să excludă multe persoane care nu reuşesc să îşi satisfacă nevoile energetice minime”, precizau autorii studiului. În plus, sumele dedicate protecţiei clienţilor vulnerabili au scăzut constant în ultimii ani, iar aceasta se datorează, în principal, creşterii venitului pe gospodărie, în timp ce condiţiile de eligibilitate pentru acordarea ajutoarelor financiare şi valoarea ajutoarelor pentru energie nu au fost actualizate de mai mulţi ani. Astfel, acestea au scăzut de la 231 de milioane de lei în 2014 la 125 de milioane de lei în 2017. De asemenea, măsurile curente de protejare a clienţilor vulnerabili sunt axate preponderent pe măsuri financiare, ignorând măsurile nefinanciare (ex. condiţii clare pentru limitarea deconectărilor) sau de creştere a eficienţei energetice (ex. înlocuirea electrocasnicelor sau cazanelor ineficiente)”, mai arăta studiul citat.

Evoluţia salariului minim

Ianuarie 2020

Salariul minim net: 1.396 de lei (Rata anuala prognozată a inflaţiei: 3,3%)

Februarie 2019

Salariul minim net: 1.263 de lei (Rata anuala a inflaţiei: 3,83%)

Februarie 2018

Salariul minim net: 1.162 de lei (Rata anuala a inflaţiei: 2,1%)

Februarie 2017

Salariul minim net: 1.065 de lei (Rata anuala a inflaţiei: -1,1%)

Venitul minim de incluziune, o veşnică amânare

Intrarea în vigoare a Legii venitului minim de incluziune, prin care se modifică sistemul de acordare a subvenţiilor pentru încălzirea locuinţelor, a fost fost amânată de mai multe ori, ultimul termen fiind aprilie 2021. Motivul amânărilor a fost lipsa sistemului naţional informatic al asistenţei sociale, lucru care va fi invocat, cu siguranţă, şi anul viitor pentru prorogarea legii. Până la informatizarea sistemului, definiţia consumatorului vulnerabil de energie inclusă în lege („persoane cu venituri sub un anumit prag şi care nu îşi pot asigura din bugetul propriu acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei”) va fi depăşită, iar alegerea unei variante de definiţie care să ţină cont şi de raportul între cheltuieli de încălzire şi venituri va crea o masă mai mare de consumatori vulnerabili.

Haos în definirea traiului rezonabil

Un alt profil al persoanei/gospodăriei vulnerabile faţă de costurile vieţii, inclusiv cu energia şi utilităţile casei, este conturat de noua legislaţie privind insolvenţa personală. Aici, datornicului restant i se recunosc unele drepturi şi facilităţi de care trebuie să beneficieze în perioada de rambursare a datoriilor, reunite sub titlul generic de „trai rezonabil”. Desigur, definiţia traiului rezonabil este clară, dar totul cade în haos când începe evaluarea pe criterii care ar departaja sărăcia faţă de viaţa decentă. „Valoarea coşului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor, deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine şi familia sa”, arată normativul privind insolvenţa personală. Pentru debitorul din mediul urban, valoarea coşului minim necesar la asigurarea unui trai decent este de 797 de lei pentru fiecare adult, 587 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani şi 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani. În mediul rural, aceste cote sunt: 644 de lei pentru fiecare adult, 473 de lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani şi 339 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani. Acestor valori li se vor adăuga sumele necesare pentru: nevoile locative, necesităţile alimentare, necesităţile de transport, susţinerea cursurilor de învăţământ obligatoriu şi începerii sau continuării

studiilor postliceale, universitare sau postuniversitare, plata cheltuielilor profesionale, plata primelor de asigurare obligatorie şi altele. Extrăgând din acest coş al cheltuielilor costurile cu energia şi utilităţile casei, ajungem la concluzia că o familie ar trebui să dispună de cel puţin 400 de lei pentru a acoperi facturile la întreţinere, suma reprezentând 17% din totalul necesar pentru un trai decent.

Deşi definirea persoanei/gospodăriei vulnerabile în faţa restanţelor şi datoriilor este oarecum clară, criteriile de stabilire a traiului decent provoacă destulă confuzie pentru ca acest profil să se piardă în ceaţă.