x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica reduce preţul energiei electrice pentru clienţii din primul semestru al anului viitor

Hidroelectrica reduce preţul energiei electrice pentru clienţii din primul semestru al anului viitor

17 Dec 2020   •   12:32
Hidroelectrica reduce preţul energiei electrice pentru clienţii din primul semestru al anului viitor

Hidroelectrica va reduce preţul energiei vândută clienţilor casnici existenţi, de la 0,255 de lei/kWh la 0,245 lei/kWh în primul semestru al anului viitor.

„Este un semn de respect faţă de clienţii noştri. Toţi cei care au ales deja oferta Hidroelectrica trebuie să aibă certitudinea că se pot bucura de cele mai bune condiţii contractuale pe care compania le poate oferi la un anumit moment”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, citat de Ziarul Financiar.

Hidroelectrica este cel mai mare producător român de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional.

Compania are în exploatare un număr de 209 centrale hidroelectrice cu o putere instalată totalizând 6.482 MW.

Planurile strategice ale companei includ diversificarea portofoliului de producţie către zona energiei verzi şi a serviciilor adiacente, respectiv înfiinţarea/achiziţionarea de parcuri eoliene onshore şi offshore, fotovoltaice, producţie de hidrogen, dezvoltarea unei reţele de staţii de încărcare a automobilelor electrice etc.

Piaţa de energie electrică se va liberaliza începând cu data de 1 ianuarie, iar preţurile nu vor mai fi reglementate de ANRE, aşa că fiecare consumator îşi pot schimba furnizorul actual cu altul, în funcţie de oferte.

 

×
Subiecte în articol: hidroelectrica