x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Impozit 0 pe veniturile jurnaliştilor

Impozit 0 pe veniturile jurnaliştilor

24 Ian 2019   •   09:44
Impozit 0 pe veniturile jurnaliştilor

Veniturile din contract de muncă și drepturi de autor ale jurnaliștilor ar urma să fie scutite de plata impozitului pe venit. O iniţiativă legislativă propune contopirea cele două forme de plată existente în prezent „scutind într-o formă mult mai vizibilă partea de drepturi de autor, dar asigurând că orice jurnalist își plătește contribuția pentru sistemul de asigurări sociale și pentru pensii”. Activitatea de jurnalism este definită ca fiind „cercetarea, investigarea, interpretarea și comunicarea știrilor și informațiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului și a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcționării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra și edita imaginile și sunetul și pentru transmiterea pentru emisiunile radio și de televiziune a imaginilor și sunetelor, precum și a altor tipuri de semnale de telecomunicații terestre, marine sau aeriene, care se desfășoară în baza unui contract de muncă și în a unui contract de drepturi de autor”.

×
Subiecte în articol: impozit venit jurnalişti