x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Industria de apărare sună mobilizarea generală sub geamurile Palatelor Victoria și Cotroceni

Industria de apărare sună mobilizarea generală sub geamurile Palatelor Victoria și Cotroceni

de Adrian Stoica    |    30 Aug 2021   •   07:20
Industria de apărare sună mobilizarea generală sub geamurile Palatelor Victoria și Cotroceni

Nemulțumite de situația actuală în care se găsește industria de apărare, sindicaliștii din  Alianţa Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA) au decis să iasă în stradă. După luni în care au încercat un dialog cu ministrul Economiei Claudiu Năsui, răbdarea angajaților a ajuns la final. Ei vor organiza un miting de protest pe 7 septembrie, în Piața Victoriei, iar pe 8 septembrie se vor muta la Palatul Cotroceni pentru a-și face auzite nemulțumirile.

 

Situația dezastruoasă în care a ajuns acest sector, declarat strategic, i-a fost prezentată de sindicate, recent, ministrului Claudiu Năsui, dar până în acest moment nu s-a luat nicio măsură pentru revigoarea acestei industrii care numără  21 de fabricii și 10.700 de angajați. „După discuţiile avute cu ministrul Năsui, în care punctele noastre de vedere diferă, noi susţinem că industria de apărare trebuie reorganizată. Am înaintat premierului Florin Cîţu, preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor Comisiilor de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor şi partidelor politice parlamentare programul nostru de reorganizare, care menţionează reunirea întregului sector în cadrul unei structuri noi, Agenţia Naţională de Tehnică Militară şi Offset, care ar urma să îşi desfăşoare activitatea sub directa coordonare a premierului, ne-a declarat Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA. În opinia sa, Guvernul trebuie să ia măsuri urgente și în zona salarizării, având în vedere că în acest sector salariile sunt foarte mici, fiind neatractive pentru tineri.

 

Ministrul Năsui, diletantul de serviciu

 

Deși de la transmiterea planului de reorganizare, care a fost însoțit și de o scrisoare deschisă în care se făcea apel la salvarea industriei, au trecut mai bine de trei săptămâni, din partea premierului, președintelui României și ministrului  Economiei singurul răspuns a fost tăcere. Dacă aceștia ignoră solicitarea sindicatelor, în schimb și-au manifestat disponibilitatea de a se întâlni cu reprezentanții ASIAA parlamentarii din Comisia de apărare a Senatului, precum și reprezentanții PSD și PMP. „Domnul ministru Claudiu Năsui, căruia i s-au făcut cunoscute prevederile Legii 477/2003, Legea 232/2016 – art. 8, HG 979/2000, privind alocațiile de la bugetul de stat pentru cheltuielile de capital și alte cheltuieli în condițiile legii, cât și obligația Ministerului Economiei de a asigura prin direcțiile și companiile în subordine contracte și comenzi, tratează cu superficialitate această componentă importantă a Strategiei de Securitate și Apărare a României – Industria de Apărare”, se arată, printre altele, în scrisoarea deschisă transmisă de sindicaliști.

 

Programul de investiții, tăiat de pe listă

 

Pentru acest an, din suma de 396 de milioane de lei pentru finanțarea programului de investiții s-au alocat doar 6 milioane de lei. Potrivit prevederilor Legii 477/2003 privind pregătirea teritoriului național pentru apărare, fiecare societate din industria de profil trebui să poată produce, în caz de conflict armat, un anumit tip de produse, stabilit conform unui plan, într-un timp extrem de scurt. Acest lucru este însă greu de realizat în actualele condiții, spune Constantin Bucuroiu, iar cazul Turciei este elocvent în comparație cu România când vine vorba despre industria de apărare. „În anul 1997, o echipă de specialişti de la Uzina Automecanica Moreni a fost în Turcia pentru a-i învăţa pe cei de acolo cum să facă un transportor blindat. Acum, Turcia are 30-40 de ani în faţa noastră în ceea ce privește execuţia şi proiectarea transportoarelor blindate. Au ajuns la această performanță pentru că guvernele de la Ankara au investit în această perioadă peste două miliarde de dolari în proiectarea şi realizarea transportoarelor blindate. Noi, în schimb, am rămas la nivelul anilor ’90”, potrivit lui Constantin Bucuroiu.

 

 

Lipsesc chiar și echipamentele de protecție

 

Din cauza subfinanţării acestui sector de activitate, ne-a declarat liderul ASIAA, s-a ajuns chiar până în situația ca angajaţii să se confruntă inclusiv cu lipsa echipamentelor de lucru şi de protecţie necesare pentru desfăşurarea activităţii. „Inspecţia Muncii știe că nu avem echipamente, dar îşi aduce aminte de acest lucru doar atunci când face cercetări  în urma unui accident de muncă. Inspecția Muncii ar trebui să se deplaseze periodic în unitățile care formează sectorul industriei de apărare şi va constata atunci că este o lipsă permanentă de echipamente de lucru şi de protecţie. Obiceiurile proaste, din păcate, au fost preluate şi de firmele străine care deschid afaceri în acest domeniu în România,  ele adaptându-se condiţiilor de lucru de la noi, deşi acolo unde au sediul principal au alte standarde în privinţa protecţiei muncii”, mai spune Constantin Bucuroiu.

 

 

Ca să mă exprim plastic, pot spune că industria românească de apărare este un fel de Afganistan. A fost părăsită de aliați și lăsată la mâna talibanilor, al căror rol îl joacă, în cazul nostru, USR.

 

Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA

 

Legi făcute pentru a fi încălcate chiar de stat

 

În anul 2000, Executivul de la acea vreme emitea Hotărârea de Guvern nr. 979 în care se preciza că statul va susține financiar păstrarea capacităților neutilizate din industria de apărare. Din păcate însă, de peste 20 de ani, toate Guvernele ignoră această hotărâre, lăsând societățile din industria de apărare să suporte această cheltuială, care nu este deloc mică. De exemplu, Automecanica Zărnești are 200 de hectare de teren, dar ea astăzi își mai desfășoară activitatea doar pe 7 hectare. Pentru restul trebuie să asigure paza și să plătească anual impozit, în condițiile în care veniturile ei sunt și așa mici, în lipsa comenzilor, spune liderul de sindicat.

 

×