x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investitorii se protejează de inflație cu aur, bitcoin și whisky

Investitorii se protejează de inflație cu aur, bitcoin și whisky

06 Sep 2020   •   18:30
Investitorii se protejează de inflație cu aur, bitcoin și whisky

Previziunile din timpul crizei financiare arătau că dobânzile apropiate de zero şi programul băncii centrale americane de achiziţii de obligaţiuni vor inunda economia cu dolari, vor crește preţurile de consum şi vor crea bule de active care vor exploda.

Bloomberg Businessweek notează însă inflaţia nu a înregistrat creşteri accentuate în ultimul deceniu, acţiunile la nivel mondial au returnat dividende considerabile, iar obliga­ţiunile pe termen lung au dublat banii inves­titorilor. Nici măcar criza economică provocată de pandemia de coronavirus nu au anulat aceste câştiguri.

Preţul spot al au­rului a urcat cu mai puţin de 60% în 10 ani. Dacă metalul a fost folosit ca un adăpost la dezastru, acesta nu s-a produs. Cererea de aur a înregistrat însă o creștere puternică în ultima vreme. 

Neliniştea privind inflaţia se face din nou simţită, în special în rândul investitorilor individuali.

Chiar dacă ultimul deceniu de stimulente nu a fost suficient pentru a aduce preţuri mai mari, acţiunile suplimentare lansate de banca centrală americană ar putea duce la creşterea inflaţiei.

Pe lângă aur, oamenii se protejează cumpărând bitcoin şi chiar whisky. Acest lucru nu se întâmplă neapărat pentru că investitorii cred într-o creştere puternică și iminentă a inflaţiei.

Preţurile de consum din SUA au crescut doar cu 1% pe o perioadă de 12 luni, până în luna iulie.

Preţurile de pe pieţele de obligaţiuni, unde traderii pot efectiv paria pe nivelul viitor al inflaţiei, indică faptul că acesta va urca.

Este nevoide de o creștere de numai 1,7% pentru ca sistemul să sufere un şoc.

„O inflaţie de 3% pe an îţi poate eroda averea cu jumătate, în mai puţin de 25 de ani“, spune Nikhil Chandra, director de investiţii la Aviva Investors.

Dacă aurul va oferi investitorilor protecţia la care aceştia speră, este o întrebare mai complicată. În acest moment, pe o bază ajustată la inflaţie, aurul este scump relativ la preţurile din trecut. Dacă acesta revine la media sa pe termen lung, investitorii întârziați ar putea pierde foarte mulţi bani.

Cei care cumpără criptomonede sunt mânaţi de o gândire similară ca cei care cumpără aur.

„Aurul, bitcoinul sunt protecţii împotriva nesiguranţei“, spune Michael Novogratz, CEO al Galaxy Investment Partners.

Dar bitcoinul este mai speculativ decât aurul. Chiar şi după creşterea preţului său din acest an, valoarea criptomonedei se situează cu 40% sub vârful din 2017.

Noul activ favorit al lui James Scott, investitor în proprietăţi comerciale, este mult mai lichid: whisky la butoi. Şi dacă inflaţia nu se materializează ?

„Până la urmă, dacă nu merge ca investiţie, poţi da petreceri grozave“, spune acesta.

Mediafax

×
Subiecte în articol: inflatie sua investitori aur bitcoin whisky