x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leul, lovit din trei părți. Îndatorarea Guvernului și deficitele doboară moneda națională

Leul, lovit din trei părți. Îndatorarea Guvernului și deficitele doboară moneda națională

de Dan Straut    |    24 Sep 2020   •   10:12
Leul, lovit din trei părți. Îndatorarea Guvernului și deficitele doboară moneda națională

Pe fondul discuțiilor tot mai aprinse privind majorarea inevitabilă a cheltuielilor sociale (în special a celor cu pensii și alocații), dar și al incertitudinilor generate de evoluția pandemiei, leul a slăbit brusc, ieri, atât față de euro, cât și față de dolarul american.

Tot ieri, Banca Națională a României (BNR) a raportat situația creditului guvernamental pe luna august, arătând o creștere masivă a soldului datoriei publice, lucru care înseamnă că Guvernul - confruntat cu scăderea încasărilor bugetare - este nevoit să se împrumute pentru a finanța deficitele. Dacă o ținem tot așa, euro s-ar putea duce peste 5 lei, iar stabilitatea cursului de schimb este ultima speranță pentru menținerea economiei pe linia de plutire, avertizează analiștii financiari și reprezentanții exportatorilor.

Imediat după ce plenul Parlamentului a votat rectificarea bugetară cu varianta de creștere a pensiilor de 40%, dublarea alocațiilor pentru copii, acordarea de compensații pentru profesori, dar și eliminarea plafonului de îndatorare de 40% din PIB, politicienii au încins mediile de comunicare împărțiți în două tabere. Prima salută cu entuziasm majorările, fiind convinsă că se vor găsi banii necesari, cealaltă deplânge starea economiei, acuzându-i pe ceilalți că aruncă țara în aer. O altă categorie de persoane atente la aceste controverse este, însă, cea formată din investitorii care mizează pe România. Opinia lor nu s-a prea remarcat la televizor, dar s-a văzut clar pe cadranele piețelor valutare, unde se negociază cursul leului. Pe scurt, observând că Guvernul va fi nevoit să majoreze cheltuielile sociale (care, atenție, deja depășesc 97% din încasările bugetare), investitorii au mizat hotărât pe euro și pe dolar, devalorizând automat leul românesc. Efectul: euro a trecut pentru prima dată pragul de 4,86 lei, consemnând un maxim al tuturor timpurilor, iar dolarul a urcat brusc de la 4,09 la 4,15 lei.

 

Pierderi masive în câteva ore

Euro a deschis ședința de tranzacționare de ieri la cotația de doar 4,85 lei (minima zilei), dar după ora 10.00 a început să urce vertiginos, depășind - până la ora 11.00 - pragurile de 4,860, 4,861 și 4,862 lei. Apoi s-a menținut pe acest palier (4,862) până după ora 12.00, cu o mică sincopă la ora 11.45, când - foarte probabil, spun analiștii - a intervenit banca centrală de la București. În continuare, după ora 12.15, euro a urcat pe palierul 4,863, iar în jurul orei 13.00 a urcat la 4,864, testând chiar și vârful de 4,867 lei. Cotația oficială, de 4,8641 lei, afișată de BNR, este cu puțin (procentual vorbind) mai mare decât cea din ziua anterioară, dar este totuși un maxim istoric, plus că euro trece pentru prima dată pragul de 4,86 lei.

Și dolarul american a urcat puternic față de leu, depășind pragul de 4,15 lei, după ce zilele trecute evoluase la 4,09 lei. Atât la perechea valutară leu/euro, cât și la leu/dolar, tranzacțiile au fost mult mai intense decât într-o zi obișnuită, semn că speculatorii sunt cu ochii pe moneda românească.

 

Trei factori de depreciere

Analistul financiar Claudiu Cazacu, fondatorul companiei de tranzacționare XTB, a explicat pentru Jurnalul ce se întâmplă în aceste zile pe piețele valutare. „Avem de-a face cu un cumul de factori, cei mai importanți fiind așteptarea ca Guvernul să se îndatoreze pentru a susține creșterea cheltuielilor sociale, apoi contextul european, global - dar și local - al pandemiei care amenință stabilitatea economică și posibilitatea introducerii de noi restricții asupra unor activități din economie”, a spus Cazacu. Întrebat cum ar putea evolua cursul în aceste condiții, analistul a precizat că deocamdată piețele sunt în așteptare, dar trendul este clar crescător. „Noi, la XTB, avem prognoza de 4,97 lei/euro pentru sfârșitul anului și încă nu o revizuim. Trebuie spus că piețele au văzut - și sancționat cu prime de risc - această tendință a Guvernului de a majora deficitele, dar investitorii observă și faptul că respectivele majorări încă nu se aplică, sunt doar în stadiul de dezbatere. Dacă chiar se vor aplica acele măsuri, atunci e de așteptat ca euro să urce și mai sus”, a punctat Claudiu Cazacu.

 

Pericol pentru exportatori

Mihai Ionescu, copreședinte al Consiliului de Export, a lansat ieri un semnal de alarmă. „Cursul de schimb poate deraia profund și ireparabil. Ceea ce ar arunca în aer singura și cea mai eficientă ancoră a exportatorilor români: stabilitatea relativă a cursului de schimb. Speculanții vor cumpăra azi bani ieftini și îi vor vinde mâine scump, omorând cursul de schimb”, a transmis oficialul.

 

Plus la datoria publică: 26 de miliarde de lei în 10 luni

Creditul guvernamental a crescut în luna august 2020 cu 29,7% faţă de aceeași lună din 2019, până la 135,98 miliarde de lei, arată datele comunicate ieri de BNR. La sfârșitul lunii octombrie 2019, când Cabinetul Orban urma să se instaleze la Palatul Victoria, soldul creditului guvernamental era de 109,97 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un plus al îndatorării de 26 de miliarde de lei - echivalentul a 5,5 miliarde de euro - în cele 10 luni de guvernare PNL.

 

Analiștii CFA România se așteaptă ca euro să treacă de 5 lei în 2021, lucru care ar duce la o creștere semnificativă a ratelor bancare la creditele în valută.

 

Impactul bugetar de peste 10 miliarde de lei al majorării cheltuielilor sociale este văzut de speculatori ca o oportunitate de câștig pe piețele valutare

 

Evoluția euro în prima parte a ședinței de tranzacționare din 23 septembrie

Sursa: Saxo Bank

×