x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie McDonald's va deschide noi locații. Investiții de 80 de milioane de lei pe piața din România

McDonald's va deschide noi locații. Investiții de 80 de milioane de lei pe piața din România

30 Ian 2020   •   13:23
McDonald's va deschide noi locații. Investiții de 80 de milioane de lei pe piața din România

Compania Premier Restaurants România, reprezentanta în România a McDonald's, va investi în acest an 80 de milioane de lei în dezvoltarea business-ului, strategie care include deschiderea a opt noi unităţi şi crearea a peste 500 de noi locuri de muncă în România..

Directorul general al Premier Restaurants România, Daniel Boaje, a explicat că printre priorităţile companiei pentru 2020 se numără introducerea sistemului Experience of the Future în locaţiile existente.

"Am avut un an foarte bun în care ne-am consolidat poziţia de lider pe segmentul restaurantelor cu servire rapidă şi am ajuns în comunităţi în care ne doream să fim prezenţi de mult timp, precum Slatina, Alba Iulia şi Satu Mare. Pentru anul acesta, planurile sunt mai ambiţioase. Ne concentrăm eforturile în dezvoltarea de noi restaurante, introducerea sistemului Experience of the Future în cele deja existente şi consolidarea echipei, planuri pentru care creştem investiţia", a declarat directorul general al Premier Restaurants România.

Compania va continua în 2020 programul "Porţi deschise la McDonald's", în care invită consumatorii să intre în bucătăriile restaurantelor McDonald's şi să asiste alături de angajaţi la verificarea şi pregătirea produselor. Prin acest program, McDonald's precizează că îşi doreşte să comunice cât mai transparent toate informaţiile despre ingredientele pe care le foloseşte şi despre standardele de calitate şi siguranţă alimentară pe care le respectă.

Pentru a participa la program, clienţii trebuie să facă o programare într-o locaţie McDonald's, iar vizitele urmează să fie disponibile în toate restaurantele din Bucureşti şi din ţară, în anumite intervale orare, menţionează compania.

În 2020, McDonald's urmează să includă sistemul Experience of the Future în alte noi restaurante din România. Prin acest sistem, clienţii pot comanda folosindu-se de kiosk-uri la care îşi pot personaliza comanda, pot plăti cu cardul sau cash, la casa de marcat, şi pot opta pentru Servire la Masă, evitând astfel aşteptarea la coadă.

Acest sistem permite ca fiecare produs să fie pregătit după ce clientul face comanda la kiosk, iar aceasta este înregistrată în sistem.

În 2019, McDonald's a atins numărul de 84 de unităţi în 26 de oraşe din România, a extins serviciul McDelivery la 66 de locaţii, a introdus sistemul Experience of the Future în 40 de unităţi şi a crescut numărul angajaţilor la 5.500 de persoane.

În 2020, Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald îşi va concentra eforturile pentru dezvoltarea a două noi Case Ronald, una în curtea spitalului Sfânta Maria din Iaşi iar cealaltă în curtea spitalului Marie Curie din Bucureşti, şi pentru redeschiderea casei din Timişoara, care a intrat în renovare la finalul anului trecut, se menţionează în comunicat.

În 2019, Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald a găzduit gratuit 1.480 de părinţi şi copii în cele două Case Ronald din Bucureşti şi Timişoara. Cu ajutorul clienţilor şi al partenerilor, Fundaţia Ronald McDonald a reuşit să strângă anul trecut 2.000.000 de lei, o sumă care va susţine eforturile Fundaţiei în acest an.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mcdonald’s