x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul Economiei: Statul român suferă de sindromul Cernobîl. Vedem o problemă, dar nu zicem nimic

Ministrul Economiei: Statul român suferă de sindromul Cernobîl. Vedem o problemă, dar nu zicem nimic

11 Feb 2021   •   20:36
Ministrul Economiei: Statul român suferă de sindromul Cernobîl. Vedem o problemă, dar nu zicem nimic
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, susține că statul român suferă de sindromul Cernobîl: „Reactorul a explodat, dar statul se preface că nu s-a întâmplat nimic”. Acesta admite că a supărat mulți oameni când a spus adevărul despre suspiciunile de fraudă la măsura 3 de ajutorare.

„Am supărat mulți oameni din sistem în momentul în care am spus adevărul. Am spus adevărul despre mersul la târguri pe banii statului și despre faptul că măsura 3 nu își atinge scopul. Nu își atinge scopul pentru că ajunge să finanțeze în proporție de peste 50% imobiliare. Și nu doar atât, dar suspiciunile de fraudă de care am vorbit sunt bazate pe fapte reale. Am avut discuția aceasta și cu premierul și i-am propus un curs de acțiune. Știu că adevărul doare, dar singura noastră șansă dacă vrem să salvăm România este măcar să spunem adevărul și să fim foarte transparenți cu ce găsim în ministere. Nu să menținem butaforii”, a scris Claudiu Năsui joi seara pe Facebook.

Acesta susține ca că a fost acuzat că a avut cont pe platforma de granturi.

„Am vrut să văd fiecare pas din procedură și să o optimizez. Ceea ce am și făcut. Am folosit acel cont de câteva ori și exclusiv în scopul înțelegerii proceselor din spatele platformei și a muncii funcționarilor pentru a crește numărul de procesări pe zi. Ceea ce am și reușit. Am crescut numărul de evaluări de 9 ori în timp record. Pentru că vreau să fiu 100% transparent, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferente contului meu. După care am primele și singurele accesări în 29 decembrie și 31 decembrie. Deci cu mult înainte să fie vreo informație relevantă. Pe 24 decembrie a fost prima mea zi în minister”, a mai scris acesta pe rețeaua de socializare.

Ministerul Economiei susține că de la preluarea ministerului a avut trei priorități: deblocarea măsurilor de ajutorare Covid, operaționalizarea schemei pentru Horeca și reorganizarea ministerului.

„Statul român suferă de sindromul Cernobîl. Să vedem o problemă dar să nu zicem nimic. Să o acoperim. Reactorul a explodat, dar statul se preface că nu s-a întâmplat nimic. Faimosul , când de fapt în sistem e dezastru. Și dacă cumva vorbim despre problemă, interesele din sistem se coalizează contra celui care spune că împăratul este gol”, a conchis ministrul Economiei.ți>

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Claudiu Năsui