x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mobilizare puternică pe şantiere companiei Transgaz

Mobilizare puternică pe şantiere companiei Transgaz

de Adrian Stoica    |    30 Sep 2020   •   19:23
Mobilizare puternică pe şantiere companiei Transgaz

În ciuda pandemiei de coronavirus, compania Transgaz continuă proiectele de investiţii în forţă, iar ieri erau mobilizaţi pe şantiere peste 2.100 de muncitori. Cei mai mulţi lucrau pe şantierele din cadrul proiectului BRUA, numărul lor fiind de 719. De asemenea, alţi 294 de muncitori lucrau la modernizarea staţiilor de comprimare a gazelor naturale (STC) Siliştea şi Oneşti, iar alţi 219 erau mobilizaţi pentru lucrările de investiţii care vizează racordarea unor localităţi la sistemul de transport  al gazelor Craiova-Segarcea, modernizarea unor tehnologice etc.

De asemenea, pentru lucrările de mentenanţă lucrau ieri 37 de muncitori. Potrivit conducerii Trasgaz, în prezent pe şantierele companiei se lucrează normal şi nu au fost semnalate cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Proiectul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) Faza 1 constă, pe teritoriul nostru, în realizarea mai multor obiective, respectiv o conductă între Podişor și Recaş în lungime de 479 km şi 3 staţii de comprimare gaze naturale (STC Podişor, STC Bibeşti şi STC Jupa), fiecare staţie fiind echipată cu două agregate de comprimare.

La sfârşitul lunii august Transgaz a a anunţat că a finalizat lucrările la cea de-a treia şi ultima staţie de comprimare, cea de la Bibeşti, din judeţul Gorj, după ce, în anul 2019, au fost inaugurate şi puse în funcţiune staţiile de comprimare de la Jupa-judeţul Caraş Severin (30 septembrie 2019) şi Podişor-judeţul Giurgiu (31 octombrie 2019). Proiectul BRUA asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Bulgaria, şi 4,4 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Ungaria. Valoarea totală a proiectului este de 486 de milioane de euro, dintre care 180 de milioane fonduri europene și restul din surse proprii sau atrase de Transgaz.


 

×