x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moscova “regretă” decizia UE de a negocia pentru conducta trans-caspică

Moscova “regretă” decizia UE de a negocia pentru conducta trans-caspică

de Daniel Ionaşcu    |    13 Sep 2011   •   16:22

Ministerul rus de Externe a anuntat azi ca Moscova “regreta' decizia Uniunii Europene de ieri de a incepe discutiile cu Turkmenistan sI Azerbaidjan pentru a ajunge la un acord asupra livrarilor de gaz turkmen prin Marea Caspica spre Europa, scrie Ria Novosti.

Comisia Europeana va conduce negocierile asupra propusei conduce trans-caspice, care este o parte din Coridorul Sudic, sI prin care se intentioneaza reducerea dependentei de importurile de gaz rus.
“Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse regreta decizia Consiliului Europei. Din toate aprentele (decizia-nr) ignora situatia internationala curenta, legala sI geopolitica din bazinul Caspic', potrivit unui comunicat al institutiei.

Rusii vor sa bage bete-n roate concurentei

Ministerul condus de Sergey Lavrov s-a referit la o declaratie comuna obligatorie, facuta de liderii celor cinci state caspice in 2007, in care se spunea ca toate probleme importante legate de Marea Caspica vor fi rezolvate de statele respective sI atat.
Se mai spune sI ca, spre deosebire de conductele existente, constructia celei trans-caspice, care ar trebui sa treaca printr-o zona de activitate seismica, ar putea afecta toate statele riverane.
“Din ce stim, aceasta este prima experienta sI a Uniunii Europene, sI suntem surprinsi ca aceasta este in Marea Caspica, care nu are granita cu niciun stat membru', se mai arata in comunicatul respectiv.

Ministerul a mai spus ca toate incercarile de a interveni in afacerea caspica ar putea complica serios situatia in regiune sI va afecta negativ discutiile privind statutul Marii Caspice.

Mai multe proiecte au fost propuse ca alternative la gazul rus iar cautarea acestora a luat amploare dupa “criza gazelor' din iarna lui 2009, cand, din cauza disputelor dintre Ucraina sI Rusia, au fost intrerupte livrarile catre Uniunea Europeana.

Gazoductul Nabucco, marele beneficiar

De un nou acord intre UE, Turkmenistan sI Azerbaidjan ar putea beneficia gazoductul Nabucco, care este un rival al proiectului rus South Stream. Nabucco e programat sa livreze gaz caspic prin Turcia, catre Bulgaria, Romania, Ungaria sI Austria. Consortiul este alcatuit din RWE (Germania), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgargaz (Bulgaria) sI Botas (Turcia). Grupul are probleme in a gasi destul gaz pentru planificata capacitate de 31 de miliarde de metri cubi de gaz. South Stream este proiectat sa aibe o capacitate de transport de 63 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia sI Asia Centrala pe sub Marea Neagra.

×