Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, istorie în aer liber

Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, situat pe domeniul conacului Goleşti, Argeş, e un obiectiv turistic care merită vizitat. Pot fi admirate nu doar arhitectura şi tehnica populară, ci şi instalaţiile viticole şi pomicole din gospodăriile de altădată.

Pe teritoriul actualului judeţ Argeş, viticultura şi pomicultura au fost ţinute mereu la mare preţ. Dintotdeauna, localnicii au cultivat struguri pe lângă casă. Săpăturile arheologice au dat la iveală urme de boabe de struguri din specia Vitis vinifera pe vasele folosite în neolitic, iar  cercetările de la Teiu au dovedit întrebuințarea coardelor de vie la fixarea snopilor de stuf care acopereau locuințele.

O cultură înfloritoare

Cultura viței-de-vie a înflorit pe vremea romanilor. O dovedesc termenii latini folosiţi în viticultură: viță, vie, must, vin, bețiv. Romanii au contribuit la mărirea suprafeţelor cultivate, la introducerea de soiuri noi şi de instalaţii perfecţionate - vase de lemn tronconice pentru călcatul strugurilor, teascuri cu bârnă orizontală şi şurub.

Pe medalia emisă de Traian, în anul 112 d.Hr., însemnele Daciei erau un ciorchine şi un spic de grâu.

Gospodării şi acareturi

Secţia în aer liber a Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti a fost înfiinţată în 1966. Amplasarea ei în imediata vecinătate a ansamblului feudal al Goleştilor a avut rolul de a-i da o semnificaţie naţională şi europeană. S-a pus accent pe reprezentarea geografică a gospodăriilor pomicole şi viticole din toată România, cu case, anexe, instrumentar pomi-viticol, piese de interior şi port popular. Pe o suprafață de 10 de hectare, au fost remontate zeci de gospodării.

Pe scurt, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din România arată ca sat românesc din secolul al XIX-lea, cu case şi acareturi amplasate printre livezi şi loturi de viţă-de-vie. Există şi o secţiune dedicată istoriei pomiculturii şi viticulturii, pe baza dovezilor arheologice, numismatice şi documentelor istorice.

Crame şi conace de deal

Fiecare gospodărie cuprinde casa de locuit, dependinţele şi uneltele de lucru. Instalaţiile şi instrumentarul specific ocupaţiilor principale se află în afara gospodăriilor -  adică, cramele, conacele de deal şi povernele.

Casele tradiţionale, explică ghizii, erau ridicate din lemn de esenţă tare, uneori cu temelii din piatră. Pereţii erau construiţi din bârne de stejar sau salcâm şi tencuiţi, pe ambele părţi sau doar la interior, cu pământ amestecat cu paie şi păr de animale.

Toate casele aveau un spațiu de comunicare cu lumea exterioară numit „sală”, pe care țăranul român o împodobea și o prelungea fie cu un foișor, fie cu un cerdac. Casele erau văruite fie în alb, pentru a capta lumina solară, fie în albastru, pentru a alunga țânțarii.

Pivniţe cu beci

În zonele viticole și pomicole, pivnițele (magaziile) aveau mare importanţă, fiind spații de depozitare pentru butoaiele cu vin și cu țuică, pentru uneltele de lucru și pentru instrumentele de prelucrare a strugurilor şi a poamelor.

În vechime, magaziile erau aşezate pe dealuri, printre butucii de viţă-de-vie, şi erau înconjurate de garduri vii ca nişte fortărețe în miniatură. Mai apoi, pivnițele au fost coborâte în gospodării.

Pivnițele din Muzeul Golești sunt construite din bârne masive de stejar, cu una, două sau trei camere. Sunt acoperite cu șiță, șindrilă sau nuiele din viță-de-vie. Câteva au temelie de piatră - și, mai rar, există şi pivnițe cu beci.

Linuri şi teascuri

Linuri, teascuri și butoaie vechi de 200 de ani sunt expuse alături de casa dogarului. Teascurile erau instrumente mecanice pentru extragerea mustului din boabele de struguri, pe când linurile, mult mai simple, presupuneau o acțiune directă -  adică, călcarea strugurilor cu picioarele. 

În funcție de tradițiile fiecărei zone etnografice, fecioarele sau feciorii erau lăsați sa se urce în lin și să zdrobească strugurii.

Poverne, pentru distilate

Din muzeu nu lipsesc povernele sau velniţele - construcțiile îngropate sau semiîngropate, în care era montat cazanul de țuică şi în care se depozitau vasele cu borhot. Au pereții din piatră, pentru a reduce riscul de incendiu.

Ghizii spun că povarna era o instalaţie comunitară, a întregului sat, din cauza costurilor mari ale cazanelor de aramă folosite la distilare.

Conacul cu istorie

Secţiunea etnografică este însă doar o parte din întreg. Muzeul mare cuprinde Ansamblul Feudal al Goleştilor, cu prima Şcoală Slobodă Obştească din Muntenia, prima bolniţă, şi cu un conac construit în 1640 şi restaurat în 2016. În conac, trebuie spus, regele Carol I a petrecut prima noapte pe teritoriul României.

Conacul are o valoare de patrimoniu. Acolo sunt expuse tronul pe care au stat toţi regii României, biroul lui Carol I, mobilier de epocă, obiecte personale ale familiei Golescu, manuscrise, artă decorativă, carte.

Inventarul unei gospodării

Obiectele din interiorul gospodăriilor, de uz casnic sau textile, au fost achiziţionate din zonele de proveniență şi sunt autentice. Pereţii sunt îmbrăcaţi cu macaturi, pe jos sunt așternute preşuri din cârpe lucrate la războiul de ţesut, paturile au saltele și perne umplute cu paie, cu macaturi peste ele. Pot fi admirate prosoape de perete, scaune joase cu trei sau patru picioare, străchini din lut, linguri, icoane pe lemn, pristornice.

În Parcul Golestilor se găseşte şi un parc de relaxare şi distracţii pentru familiile cu copii.

Credit foto: Facebook Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti