x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Plafonarea preţului trimite gazele la export

Plafonarea preţului trimite gazele la export

27 Dec 2018   •   11:13
Plafonarea preţului trimite gazele la export
Sursa foto: SergBob/Getty Images/iStockphoto

Plafonarea preţului la gazele naturale extrase din România la 68 lei/MWh, un nivel mult mai mic decât cel al pieţei (circa 90 de lei la tranzacţiile Bursei de Mărfuri şi 120 lei la hub-ul austriac de la Baumgarten) va duce la exporturi masive de gaz, consideră Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.

„Nu cred că plafonarea preţurilor şi suprimarea principiilor economiei libere sunt conforme cu statutul României de ţară membra a UE şi cu drumul ales de ţara noastră în decembrie '89. Nu aşa se face protecţie socială, ci identificând categoriile vulnerabile şi ajutându-le mai mult decât în prezent. În plus, măsura va încuraja exporturi masive de gaz natural din România către ţările vecine, mai ales către sfârşitul anului viitor, când vom avea peste 3 miliarde metri cubi/anual capacitate de export disponibilă către Ungaria şi Bulgaria”, a spus Nicolescu. România produce 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an din cele 11 miliarde pe care le consumă, diferenţa fiind importată de la Gazprom.

“Îngheţarea” preţului la gazele româneşti va determina producătorii locali să vândă mai mult la export, pentru a câştiga bani

×