x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profitul Băncii Transilvania scade în primele nouă luni din 2020

Profitul Băncii Transilvania scade în primele nouă luni din 2020

13 Noi 2020   •   11:19
Profitul Băncii Transilvania scade în primele nouă luni din 2020
Sursa foto: Pixabay.com

Profitul raportat de grupul financiar Banca Transilvania a fost de 1,056 miliarde de lei în primele nouă luni ale acestui an, cu 32,6% mai mic față de același interval din 2019, când s-a situat la 1,568 miliarde de lei.

"Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1,056 miliarde lei, din care cel al băncii este de 901,49 milioane lei. Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 155 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT", se arată în raportul societății.

Activele sunt de 100,4 miliarde de lei, creditele au ajuns la 41,9 miliarde de lei, în  care sunt incluse și creditele din contractele de leasing financiar, depozitele clienților au ajuns la 83,9 miliarde de lei, dintre care 58,7 miliarde de lei reprezintă economiile persoanelor fizice și 25,2 miliarde de lei ale persoanelor juridice. 

Acoperirea provizioanelor totale ale expunerilor neperformante potrivit EBA este de 131%. 

Solvabilitatea băncii este de 20,1%, fără profitul pe 2020, iar cu acesta inclus este de 21,89%.

"BT a făcut schimbări de metodologie privind provizionarea, ţinând cont de recomandările BNR şi EBA. Considerând potenţialele efecte viitoare ale crizei de sănătate şi economice, costul riscului la finalul trimestrului trei din 2020 a fost de 1,68%. În nouă luni din 2020, soldul provizioanelor a crescut cu 16,2% până la 2,944 miliarde lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2019 (2,533 miliarde lei)", scrie în document.

Banca Transilvania are 2,9 milioane de clienţi retail, 329.000 de clienţi IMM & Micro şi peste 10.400 de clienţi corporate activi.

Totodată, soldul creditelor acordate de BT a crescut cu 1,1 miliarde lei pe parcursul celui de al treilea trimestru, ajungând la 40,1 miliarde lei. Prin programul guvernamental IMM Invest, banca a acordat peste 7.000 de finanţări, ajungând la peste 18.000 clienţi IMM creditaţi.

Banca a dat peste 30.900 credite retail pe parcursul trimestrului, din care 2.600 credite imobiliare, ajungând la peste 750.000 de clienţi retail creditaţi.

×
Subiecte în articol: banca transilvania profit