x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Record istoric. Florile de Mărțișor, o afacere de peste 20 de milioane de euro

Record istoric. Florile de Mărțișor, o afacere de peste 20 de milioane de euro

28 Feb 2020   •   12:53
Record istoric. Florile de Mărțișor, o afacere de peste 20 de milioane de euro
Sursa foto: pixabay.com

Vânzările de flori cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie reprezintă o mare parte din cifra de afaceri pe întregul an. În numai 8 zile, florăriile din orașe vor încasa aproape 20 de milioane de euro, arată un studiu al companiei de consultanță Frames.

Cercetare se bazează pe faptul că în mediul urban se vând peste 90% din flori, măcar jumătate dintre cele 4,56 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani care trăiesc în orașe, iar acestea vor primi un buchet de flori în această perioadă, la un preț mediu de 40 de lei. 

,,Estimările Frames, confirmate de o serie de companii din domeniu, indică vânzări de peste 2,28 de milioane de buchete de flori în perioada 1-8 Martie, cu o marjă de plus-minus 20%. Asta înseamnă o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei în 8 zile, luând în calcul și vânzările din supermaketuri și alte magazine nespecializate’’.

Anul 2020 se anunță a fi cel mai bun an din istorie pentru piața de flori din România.

Datele preliminarii arată că, în 2019, business-ul cu flori a depășit 1,5 miliarde de lei, o cifră mai mult decât dublă față de 2010 (399,1 mil.lei).

Cele 3.091 de firme active pe piața de flori în 2018 raportau afaceri de 1,4 miliarde de lei, în creștere cu 170 milioane de lei față de anul anterior. Și profitabilitatea sectorului a crescut semnificativ, de la 14,7 milioane lei în 2010, la 99,5 milioane lei în 2018.

În domeniul comerțului cu ridicata al florilor și al plantelor erau înregistrate, în 2018, 473 de firme în funcțiune, care raportau afaceri de aproape 400 mil.lei. Numărul firmelor era aproape dublu față de cel din 2010 (232), semn al interesului investitorilor.

În sectorul comerțului cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor activau, în 2018, 2618 companii, față de 1048 în 2010. Afacerile acestora se situau în 2018, la 1,04 miliarde de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor.

,,Piața florilor din România, care include importatorii, producătorii autohtoni și comercianții de flori, se află în plină expansiune. Creșterea veniturilor românilor și investițiile semnificative în marketing și publicitate au impulsionat consumul de flori, atât în magazinele specializate, în special din mediul urban, cât și în mediul online’’, afirmă analiștii.

Cele mai multe firme specializate se aflau, în 2018, în București (616), Cluj (183), Ilfov (146), Constanța (145), Brașov (139), Timișoara (129), Bihor (109), iar cele mai puține în Mehedinți (7), Vaslui (22), Tulcea (23), Olt și Ialomița (27).

Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu ridicata al florilor și al plantelor sunt: Flowers Market Holland SRL, cu afaceri de 26,1 milioane de lei în 2018, Flor de Los Andes SRL, cu un business de 17,6 milioane de lei, Tria’s Amway SRL (14,3 mil.lei), Hortigala SRL (11,3 mil.lei), Stanjenel SRL (11,3 mil.lei), Floria International Wholesale SRL (10,6 mil.lei), TMT Flowers SRL (10,2 mil.lei), B&P Floral Connection SRL (9,8 mil.lei), Eralbi Dream Flowers (9,5 mil.lei) și City Garden Distribution (6,8 mil.lei).

În comerțul cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor, printre principalii jucători se află Comgaby Moln SRL ( Florăriile Magnolia), cu afaceri de 31,6 mil.lei în 2018, Floria Retail SRL (Florăriile Floria) cu 7,2 mil.lei și Florăria Iris SRL (7,1 mil.lei).

În privința importului, producției și vânzărilor de flori lucrau, în 2018, 5.382 de angajați, față de 2861 în 2010.

,,Majoritatea companiilor din sectorul florilor din România fac parte din zona de microîntreprinderi și firme mici, cu o medie de 2 angajați, o cifră de afaceri de 415.000 lei (medie) și un profit de 29.000 lei (mediu). Cu excepția unor jucători mari, care au investit în deschiderea unor rețele de florării, cele mai multe florării sunt independente și au o putere financiară redusă. Pentru acestea, evenimentele precum 1 și 8 Martie acoperă mare parte din profitul pe întregul an’’, arată analiza.

Un avânt semnificativ pe piața florilor este dat de creșterea numărului florăriilor online, care sunt capabile să livreze buchete de flori prin curier, în maxim 24 de ore, în toată țara. ,,Comerțul cu flori din România s-a diversificat foarte mult în privința ofertei de servicii. De la florăriile de cartier s-a ajuns la site-uri web și aplicații de smartphone prin intermediul cărora poți comanda oriunde o gamă largă de flori și produse asociate din zona cadourilor. De la clasicele buchete s-a ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, în ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viața celor care le primesc’’, arată Frames.

Mediafax

×
Subiecte în articol: flori martisor afaceri