x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, exportator de berbecuţi în EAU

România, exportator de berbecuţi în EAU

15 Mai 2019   •   13:49
România, exportator de berbecuţi în EAU

România ar putea exporta anual două milioane de berbecuţi în Emiratele Arabe Unite (EAU). În momentul de față, există discuţii directe între companiile din EAU şi firmele româneşti pentru încheierea unor contracte în acest sens, susțin surse din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „În total, România a exportat în Emiratele Arabe Unite produse în valoare de 83 milioane euro în cei doi ani, în timp ce importurile au fost de doar aproximativ 220.000 euro”, afirmă reprezentanţi ai MADR, citați de Agerpres. Deși România se află pe excedent în comerţul cu produse agricole cu EAU, principalele produse exportate rămân cerealele. În luna februarie, MADR anunţa că, în urma eforturilor susținute ale Guvernului de la București, România va putea exporta carne de oaie şi ovine vii către o altă ţară, respectiv Iran. Mnisterul estima că vor putea pleca către această destinaţie circa 800.000 de capete în termen de şase luni, în urma deschiderii pieţei de export pentru ovine. De altfel, încă de la începutul lunii februarie a acestui an, în Iran a intrat primul transport de 20 tone de carne de oaie din România, acesta fiind doar începutul unui contract cu un mare potenţial de dezvoltare. Exportatorul, o societate comercială din Bacău, va continua colaborarea cu agenţii economici din Iran, purtându-se discuţii despre alte transporturi, terestre sau pe cale aeriană. În perioada următoare, estimările arată un export lunar de circa 1.000 de tone. În România, numărul total de ovine şi caprine a crescut la nivel naţional cu 1,8%, în 2018, faţă de anul anterior, țara noastră clasându-se pe locul patru în Uniunea Europeană în privința efectivele din această rasă, cu 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, a anunțat, ieri, Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi timp, efectivul matcă (oi, mioare şi capre) s-a majorat cu 0,7% în intervalul analizat, până la aproape 8,90 milioane de capete.

 

 

 

 

×