x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sano Vita, preluat de Roho Healthy Food Investments

Sano Vita, preluat de Roho Healthy Food Investments

17 Ian 2020   •   14:25
Sano Vita, preluat de Roho Healthy Food Investments

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Roho Healthy Food Investments intenţionează să preia Sano Vita.
Roho Healthy Food Investments este parte a fondului american de investiţii Highlander Partners. În România, de fondul de investiţii este prezent prin intermediul grupului Ares, furnizor de servicii medicale.

Sano Vita comercializează produse vegetariene (fulgi, paste şi alte derivate ale cerealelor integrale, fructe uscate, seminţe etc.) şi produse apicole.

În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, www.consiliulconcurentei.ro, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

AGERPRES

×