x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Se lansează programul IMM Leasing

Se lansează programul IMM Leasing

21 Iul 2020   •   19:30
Se lansează programul IMM Leasing

Ministerul Finanțelor lansează "IMM Leasing de Echipamente și Utilaje", program de garantare a leasingului pentru IMM-uri. Programul constă în garantarea în procent de  80 din valoarea finanțării pentru echipamente IT și 60 din valoarea pentru utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane utilizate în scop comercial în cadrul unei operațiuni de leasing financiar, se arată într-un comunicat al ministerului. Durata maximă a perioadei de leasing va fi de 72 de luni, cu posibilitatea acordării unei perioade de graţie cuprinse între 3 si 12 luni, iar avansul achitat de utilizator este și în funcție de solicitarea beneficiarului și poate ajunge până la maximum 20% din valoarea de achiziţie a bunului finanţat (exclusiv TVA). Se pot acorda facilități de natura subvenției de dobânda în procent de până la 50 pentru finanțările garantate în cadrul programului, precum și garanții de stat în condițiile subvenționării în procent de 100 a comisionului de administrare și a comisionului de risc. 

 

Facilităţile prevăzute în cadrul programului se acordă în baza unei scheme de ajutor de minimis.
 

×