x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Șefii români, printre cei mai pesimişti

Șefii români, printre cei mai pesimişti

de Valentin Gros    |    22 Ian 2020   •   11:20
Șefii români, printre cei mai pesimişti

Managerii români se arată pesimişti cu privire la evoluția economiei mondiale, neîncrederea lor depăşind atât media regiunii, cât şi pe cea la nivel global. Aceasta într-un context evident mai negativ decât în anii trecuţi, după cum arată un raport al reţelei de consultanţă în afaceri PwC, lansat la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos.

 

Procentul celor care prevăd o încetinire a economiei globale este cel mai ridicat din anul 2012, de când întrebarea a fost inclusă în raport. Astfel, 53% estimează o scădere a ritmului de creștere economică față de 29% în 2019 și doar 5% în 2018. În același timp, 22% dintre directorii generali anticipează o accelerare a ritmului de creștere economică în acest an, aproximativ jumătate față de anul trecut, când 42% își exprimau această opinie.

Nori negri în America

Pe regiuni, cei mai pesimiști sunt directorii din America de Nord, 63% dintre ei estimând diminuarea ritmului de creștere economică globală, urmați de cei din Europa de Vest (59%) și Orientul Mijlociu (57%). La polul opus, cei mai optimiști sunt directorii generali din Europa Centrală și de Est (ECE), unde 43% prevăd o scădere a ratei de creștere.

În timp ce nivelul de încredere este, în general, în scădere în întreaga lume, există o mare variație de la o țară la alta. China și India prezintă cel mai ridicat nivel de încredere în rândul marilor economii, de 45% și 40%, urmate de SUA (36%), Canada (27%) și Marea Britanie (26%). Germania (20%), Franța (18%) și Japonia (11%) au directorii generali cei mai puțini încrezători în creșterea veniturilor în 2020.

Îngrijoraţi pentru firmele lor

„Directorii generali din România sunt mai pesimiști decât omologii lor din Europa Centrală și de Est și chiar decât la nivel global”, a declarat Ionuț Simion, country managing partner al PwC România.

Astfel, 57% dintre managerii locali consideră că avansul economiei globale va încetini în 2020, față de 38%, câţi manifestau această viziune anul trecut. „Îngrijorările directorilor cu privire la o creștere a economiei mondiale mai lentă se reflectă și în opiniile despre evoluția companiilor pe care le conduc, ei fiind mai puțin încrezători în perspectivele de creștere din acest an, comparativ cu 2019”, a explicat Simion.

În 2019, când au fost întrebați cu privire la principalele amenințări pentru perspectivele de creștere ale organizației lor, creșterea economică incertă s-a clasat în afara primelor zece preocupări pentru directorii generali, fiind pe locul 12. Anul acesta a urcat pe locul al treilea, după conflictele comerciale și reglementarea excesivă.

×