x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie TeraPlast a avut o creștere de 22% a cifrei de afaceri de la începutul anului

TeraPlast a avut o creștere de 22% a cifrei de afaceri de la începutul anului

29 Oct 2019   •   11:13
TeraPlast a avut o creștere de 22% a cifrei de afaceri de la începutul anului
Sursa foto: liulolo/Getty Images/iStockphoto

TeraPlast Group a înregistrat o cifră de afaceri de 719,14 milioane de lei, în primele nouă luni din 2019, în creştere cu 22% faţă de vânzările din acelaşi interval al anului trecut, şi a realizat investiţii de 64 milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei.

Totodată, EBITDA (câştigul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare, n.r.) a crescut cu 29%, la 68,3 milioane de lei. Cea mai mare creştere a EBITDA a fost înregistrată de TeraPlast şi TeraPlast Recycling, cu un avans de aproape 50% faţă de primele nouă luni ale anului trecut.

"Datorită dinamicii pieţei de construcţii şi a măsurilor de eficientizare operaţională, primele nouă luni ale anului sunt cele mai bune din istoria Grupului TeraPlast, atât din punct de vedere al profitabilităţii, cât şi al vânzărilor. Ne-am consolidat cotele de piaţă şi suntem pregătiţi să ne implicăm cu aceeaşi determinare în dezvoltarea proiectelor viitoare astfel încât să ne continuăm creşterea", a declarat Ioana Birta, director financiar al TeraPlast Group.

Cea mai bună performanţă în primele nouă luni din an a fost înregistrată de TeraPlast şi TeraPlast Recycling, cu un avans al afacerilor de 28%, la 278,5 milioane de lei.

"Creşterea înregistrată de TeraPlast vine preponderent din vânzarea de sisteme de canalizare, apă şi gaz pentru proiecte de infrastructură. Pentru sistemele din PVC pentru canalizare s-au înregistrat creşteri de peste 40% ale vânzărilor, iar pentru cele din polietilenă de peste 80%. Astfel, Grupul şi-a consolidat poziţia de lider detaşat al pieţei de canalizare exterioară", menţionează sursa citată.

TeraSteel România şi Serbia a înregistrat în primele nouă luni o creştere de 18% a cifrei de afaceri, până la 217 milioane de lei, şi un avans de 30% a EBITDA, până la 25,18 milioane de lei.

Cifra de afaceri a Wetterbest a avut o creştere de 22%, la 202 milioane de lei, în timp ce EBITDA a avansat cu 10%, depăşind 13,5 milioane de lei. EBITDA Wetterbest reflectă cheltuielile operaţionale făcute pentru a sprijini dezvoltarea viitoare: creşterea salariilor, promovarea brandului şi dezvoltarea vânzărilor în centrul şi nordul ţării.

În perioada următoare, Wetterbest se va concentra pe consolidarea poziţiei pe piaţa internă, dezvoltarea de noi parteneriate, precum şi pe eficientizarea logisticii interne şi a fluxurilor de producţie ca urmare a relocării în noua unitate de producţie, finanţată parţial cu ajutor de stat, precizează sursa citată.

Pentru 2019, Grupul TeraPlast îşi propune o cifră de afaceri de peste 900 milioane de lei şi o EBITDA de peste 88 milioane de lei.

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, activitatea de reciclare a Grupului se desfăşoară în compania independentă TeraPlast Recycling.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup - TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Acţiunile TeraPlast sunt incluse în indicii BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR şi BET-Plus.

AGERPRES

×