x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Transelectrica finalizează investiția la termocentrala Iernut

Transelectrica finalizează investiția la termocentrala Iernut

04 Sep 2020   •   12:51
Transelectrica finalizează investiția la termocentrala Iernut

Transelectrica va finaliza investiția la staţia de transformare Iernut, care permite racordarea noii centrale a Romgaz, la sfârșitul lunii septembrie.

"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA înregistrează progrese importante în derularea proiectelor de investiţii, retehnologizare şi modernizare, din staţiile electrice de transformare 400/220/110/6 kV Iernut şi 220/110/20 kV Ungheni.

La sfârşitul lunii septembrie 2020, va fi finalizată etapa din proiectul derulat în staţia Iernut, prin care sunt create condiţiile de racordare a viitoarei centrale de 430 MW în ciclu combinat Iernut, aparţinând SNGN Romgaz SA. În ceea ce priveşte procesul de retehnologizare a Staţiei Ungheni, lucrările se desfăşoară în graficul asumat", se arată în comuncat.

În Staţia Electrică 400/200/110/6 kV Iernut se derulează o investiţie complexă, cu o valoare de peste 30 de milioane de lei, care include montarea unui autotransformator, modernizarea sistemului de comandă-control al întregii staţii electrice, racordarea Centralei Ciclu Combinat 430 MW, aparţinând Romgaz, precum şi lucrările de proiectare şi execuţie a sistemelor de protecţie aferente liniilor electrice de racord ale grupurilor noi SPEE Iernut.

"Investiţia pe care o desfăşurăm în staţia de la Iernut are o importanţă deosebită, atât pentru Transelectrica şi pentru Sistemul Electroenergetic Naţional, dar mai ales pentru dezvoltarea economiei naţionale. Înţelegem nevoia acută de investiţii şi susţinem efortul investiţional pentru a dezvolta România, iar proiectele Transelectrica sunt motorul care angrenează evoluţia economică a ţării în ansamblu.

Crearea condiţiilor de racordare la SEN a unei noi centrale de producţie a energiei electrice este un astfel de proiect menit să deschidă calea spre dezvoltare şi să contribuie la siguranţa în alimentare cu energie electrică a consumatorilor. De aceea, am monitorizat cu atenţie această lucrare în ultimele 8 luni şi alături de echipele de proiect ale Companiei şi ale contractorilor am reuşit să facem finalizăm etape importante ale proiectului", a declarat Cătălin Niţu, preşedintele Directoratului Transelectrica.

Lucrările la Staţia Iernut sunt realizate de SMART, filiala Transelectrica, având ca subcontractanţi Retrasib, Dacom, Farben, Teletrans.

Termenul de finalizare a întregii investiţii din Staţia Electrică Iernut este luna noiembrie 2021. Prin modernizarea şi extinderea Staţiei Iernut se vor obţine economii privind costul pierderilor de putere şi costul de mentenanţă.

Retehnologizarea Staţiei Electrice de Transformare 220/110/20 kV Ungheni este un alt proiect amplu de investiţii cu o valoare de circa 42,5 milioane de lei, derulat în zona centrală a României.

Lucrările au drept scop aducerea instalaţiilor la un nivel de siguranţă şi fiabilitate corespunzător zonei din punct de vedere energetic, prin utilizarea tehnologiei actuale existente pe plan mondial, ceea ce va contribui la creşterea calităţii serviciului de transport al energiei şi a siguranţei în deservirea utilizatorilor reţelei electrice de transport.
 

×
Subiecte în articol: iernut romgaz termocentrala Transelectrica