x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Transgaz şi-a planificat investiţii de 4 miliarde de euro în următorii 10 ani

Transgaz şi-a planificat investiţii de 4 miliarde de euro în următorii 10 ani

22 Mai 2019   •   09:49
Transgaz şi-a planificat investiţii de 4 miliarde de euro în următorii 10 ani

Compania Transgaz, operator tehnic al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale din România, a actualizat  Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale pentru perioada 2019-2028, după cum i-a solicitat acţionarul majoritar, Ministerul Economiei. Documentul prezintă direcțiile de dezvoltare ale rețelei și proiectele majore pe care compania intenționează să le implementeze în următorii 10 ani. În total, proiectele Transgaz sunt estimate la peste 4 miliarde euro în 10 ani Programul prevede asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze natural, creşterea gradului de interconectare a rețelei naționale de transport gaze naturale la reţeaua europeană, creşterea flexibilităţii rețelei naționale de transport gaze natural, liberalizarea pieţei gazelor natural etc.

De asemenea, se are în vedere extinderea, până în decembrie 2021, a reţelei de conducte, până la intrarea în localităţile atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, când aceste localităţi se află la o distanţă de maximum 25 km de punctele de racordare ale operatorilor de transport şi de sistem. România aspiră să devină un pol energetic în estul Europei atât din punct de vedere a realizării unei rețele de transport gaze naturale puternic interconectată cu rețelele similare de transport gaze naturale din regiune cât și din punct de vedere a furnizării de gaze naturale, potrivit Planului de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport al gazelor naturale pentru perioada 2019-2028 aflat în consultare publică.

Conform Transgaz, pe fondul dependenţei semnificative a pieţei europene de energie de importul de resurse energetice din Rusia şi Orientul Mijlociu, rolul rezervelor de gaze naturale descoperite în Marea Neagră este fără îndoială major pentru siguranța energetică a României, pentru consolidarea poziţiei României ca un important jucător în UE ca producător şi exportator de energie, pentru includerea ţării în trasele majore de transport gaze naturale ale Europei şi pentru creşterea bunăstării economice a ţării în deceniile următoare.

La orizontul anului 2028, cu interconexiunile necesare, România va avea mai multe opţiuni de import de gaze naturale:

- prin intermediul terminalelor regionale de gaz natural lichefiat (GNL) din Grecia, Croaţia şi Polonia piaţa românească va putea achiziţiona gaze din Bazinul Levantin (Mediterana de Est);

- prin interconexiunea Bulgaria–România va putea fi importat gaz caspic din Coridorul Sudic de Gaz.

×
Subiecte în articol: investiţie