x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un milion de consumatori casnici și-au schimbat furnizorul de electricitate

Un milion de consumatori casnici și-au schimbat furnizorul de electricitate

07 Iun 2021   •   11:59
Un milion de consumatori casnici și-au schimbat furnizorul de electricitate

Circa un milion de consumatori casnici şi-au schimbat contractul de electricitate de la începutul anului. În același timp, marii furnizori din piaţă au primit amenzi pentru nereguli, arată datele Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). La 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate din România s-a liberalizat total.

"Din numărul total al clienţilor casnici, de aproximativ 8,9 milioane, la data de 1 ianuarie 2021, 5.902.323 se aflau în piaţa reglementată de energie electrică. În perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021, 926.000 de clienţi casnici au semnat contracte de furnizare a energiei electrice în regim concurenţial, iar numărul acestora a ajuns în prezent la circa un milion", transmite ANRE.

În privința gazelor naturale, din 3.378.309 de clienţi casnici care nu îşi exercitaseră dreptul de eligibilitate la 30 iunie 2020, 21,10% au încheiat până la 30 aprilie 2021, contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial, respectiv 712.937 clienţi casnici.
"Astfel, până la data de 30 aprilie 2021, din numărul total al clienţilor casnici de aproximativ 3.970.388, 33% aveau încheiate contracte aferente furnizării gazelor naturale în regim concurenţial, respectiv 1.304.916 clienţi casnici", arată instituția.

În urma controalelor desfășurate de ANRE, marii furnizori au fost amendați.

Hidroelectrica a fost sancţionată cu amenda contravenţională de 400.000 lei pentru: nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială şi pentru nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice.

Electrica Furnizare și Enel Energie România au fost sancţionaţi fiecare cu amendă contravenţională de 400.000 lei pentru: nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială; nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice.

Enel Energie a primi o amendă contravenţională de 400.000 lei pentru nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice. O altă amendă contravenţională de 200.000 lei a primit pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor.

Enel Energie Muntenia a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor.

CEZ Vânzare a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvenţa de emitere a facturii şi facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsurare.

E.ON Energie România a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 210.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienţilor şi frecvenţa de emitere a facturii.

Electrica a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvenţa de emitere a facturii şi facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură.

În urma acţiunilor de control efectuate pentru verificarea modului de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie (call-center), furnizorii verificaţi au asigurat funcţionalitatea centrelor de telefonie, timpul mediu de aşteptare pentru preluarea apelurilor, determinat de ANRE prin sondaj pe parcursul a două zile, s-a încadrat între 17 secunde şi 594 de secunde.

Au fost constatate nereguli la Hidroelectrica, sancţionată cu amendă contravenţională de 10.000 lei pentru nerespectarea în totalitate prevederilor legale privind modul de organizare şi funcţionare a centrului de telefonie (call-center), dispunându-se măsuri şi termene de conformare pentru remedierea situaţiei neconforme constatate. 

×
Subiecte în articol: consumatori casnici electricitate