x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Undă verde pentru cooperarea nucleară cu SUA

Undă verde pentru cooperarea nucleară cu SUA

23 Noi 2020   •   18:00
Undă verde pentru cooperarea nucleară cu SUA

Acordul Interguvernamental între SUA și România privind cooperarea în domeniul nuclear-civil a primit avizul din partea Comisiei Europene. Avizul permite autorităților române să continue demersurile în vederea semnării unui acord cu parteneri din SUA și UE pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei de la Cernavodă. La începutul lunii octombrie a acestui an, România și Statele Unite ale Americii au parafat un Acord Interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce privește domenii de importanță pentru România, cum ar fi proiectul Unităților 3 și 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unității 1, precum și cooperarea pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România. Pe lângă proiectelor actuale, reactoarele 3 și 4 și retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă, acordul prevede și cooperarea pe termen lung și foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilității și scalabilității tehnologiilor nucleare.

 

 

Tehnologia utilizată la construcţia reactoarelor 3 şi 4 va fi CANDU 6, similară celei utilizate la Unităţile 1 şi 2.

×