x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UPDATE Ministerele câștigătoare la rectificarea bugetară

UPDATE Ministerele câștigătoare la rectificarea bugetară

14 Aug 2021   •   13:42
UPDATE Ministerele câștigătoare la rectificarea bugetară

Ministerele care vor primi cei mai mulți bani la rectificarea bugetară vor fi al Sănătății, Dezvoltării, Educației și Finanțelor, potrivit proiectului de pe site-ul MF.

Bugetul Ministerul Sănătății ar putea fi suplimentat cu 3,721 miliarde lei, din care 1,91 miliarde lei pentru achiziţia de vaccinuri anti COVID-19, măsurile de stimulare a vaccinării, medicamente, dprogramele naţionale de sănătate, cheltuieli de personal. 1,811 miliarde lei vor  fi pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, 425 milioane de lei vor fi pentru cheltuielile din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea activităţilor privind aprobarea substanţelor active ale produselor biocide şi autorizarea produselor biocide.

Bugetul Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale va crește cu 3,002 miliarde lei, din care 15 milioane lei subvenţii, 800 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, 600 milioane lei Contribuţia României la bugetul UE, 600 milioane lei transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat şi un miliard de lei pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Fondul de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale va scădea cu 12,9 milioane lei.

Bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va fi majorat cu 2,244 miliarde lei, din care 2.000 milioane pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, 100 milioane lei pentru Programul naţional de construcţii de interes public sau social al Companiei Naţionale de Investiţii şi 144 milioane lei pentru Programul de economisire şi creditare în sistem colectiv.

Bugetul Ministerului Educaţiei va  dispune de 964,4 milioane lei, din care 210 milioane lei pentru asigurarea cheltuielilor de personal aferente personalului din învăţământul preuniversitar şi a finanţării de bază a învăţământului superior şi 754,4 milioane lei cheltuielile efectuate din venituri proprii pentru investiţii şi realizarea unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru instituţiile de învăţământ superior. 

Bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va primi 760,72 milioane lei pentru proiectele cu finanţare din fonduri europene 750 milioane lei, achitarea obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii pentru punerea în executare a Deciziei civile definitive a ICCJ nr. 203/2021 în dosarul 146/2/2016 - 6,3 milioane lei, achitarea integrală şi ridicarea popririi înfiinţată asupra conturilor MIPE şi închiderea programului PHARE 2006 - 4,5 milioane lei.

Bugetul Ministerului Energiei va dispune de 650,59 milioane lei pentru asigurarea sumelor necesare reîntregirii veniturilor rezultate din privatizare utilizate pentru acordarea unei finanţări sub formă de grant Societăţii "Complexul Energetic Oltenia" - S.A.

Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va fi suplimentat cu 625,7 milioane lei pentru: subvenții pentru metrou 83 milioane lei, întreţinerea infrastructurii rutiere 170 milioane lei, finalizarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă 50 milioane lei, decontarea facilităţilor pentru anumite categorii sociale 100 milioane lei, participarea la capitalul social al operatorilor economici aflaţi sub autoritatea ministerului 229,8 milioane lei ş plata ratelor aferente creditelor externe 5,2 milioane lei.

Bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor va avea în plus 533,8 milioane lei, pentru cheltuieli de personal 5 milioane lei, implementarea de către Administraţia Naţională "Apele Române" a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile 200 milioane lei, achitarea obligaţiei de plată impusă României ca urmare a litigiului cu OMV Petrom S.A. potrivit deciziei Tribunalului Arbitral din cadrul Curţii Internaţionale de la Paris 328,5 milioane lei şi asigurarea ratelor la Acordul de Împrumut Subsidiar - BIRD 4835 "Servicii Municipale"/KFW 0,3 milioane lei.

Bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va primi 150 milioane lei pentru acordarea sprijinului financiar aferent motorinei utilizate în agricultură pentru trimestrul II al anului 2021 - 150 milioane lei, realizarea Programului naţional antigrindină 26 milioane lei, pachitarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina agenţiilor de plăţi 2 milioane lei, plata despăgubirilor civile aflate în sarcina instituţiilor publice din subordine 1,1 milioane lei. 

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va avea un minus de 2,781 miliarde lei, fiind propusă diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 3,319 miliarde lei, din  cauza creşterii veniturilor bugetului de pensii şi majorarea transferurilor către  şomaj cu 547,1 milioane lei.

Serviciul Român de Informaţii (SR) va primi 116,9 milioane lei.  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) 101,75 milioane lei, Secretariatul General al Guvernului - 89,9 milioane lei, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - 40,65 milioane lei, Ministerul Tineretului şi Sportului - 23,2 milioane lei, Academia Română - 22,6 milioane lei,  Serviciul de Informaţii Externe (SIE) - 17,25 milioane lei, Ministerul Justiţiei - 13,1 milioane lei, Ministerul Culturii - 12,3 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) - 41,2 milioane lei.

Fondurile alocate pentru MApN și MAE nu se modifică. 

Bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii se majorează atât la venituri cât şi la cheltuieli cu suma de 1,091 miliarde lei.

Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se majorează la venituri cu 2,604 miliarde lei, la cheltuieli cu 3,604 miliarde lei credite de angajament şi 2,604 miliarde lei credite bugetare pentru asigurarea cheltuielilor cu medicamentele şi serviciile medicale, a drepturilor salariale pentru personalul din unităţile sanitare publice şi pentru plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale.

Sumele defalcate din TVA pe 2021 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se mărește cu 1,633 miliarde lei.

ȘTIRE INIȚIALĂ Prin proiectul de rectificare bugetară, veniturile bugetului general consolidat va crește, pe sold, cu 15,523 miliarde de lei, iar cheltuielile se majorează cu 18,747 miliarde de lei. Totodată, deficitul, pe cash, se majorează cu 3,224 miliarde de lei, arată Ministerul Finanțelor. 

Prin urmare, deficitul se va situa la 7,13% din PIB, în scădere de la 7,16%, respectiv 83,757 miliarde de lei.

PIB-ul va înregistra 1,174,9 miliarde de lei datorită creșterii economice de 7%, dar și a relaxării restricțiilor. 

La alcătuirea bugetului s-a avut în vedere o estimare de creștere a economiei de 4,3%. 

Totodată, veniturile bugetului de stat va crește cu 6,414 miliarde lei, iar cheltuielile vor creşte pe sold cu 9,975 miliarde lei.

Majorarea venituriilor va fi influențată de: impozitul pe profit 884,5 milioane lei; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice 265 milioane lei; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane fizice 99,1 milioane lei; TVA 3,232 miliarde de lei; accize 1,569 miliarde de lei, taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi 339 milioane lei.

S-au luat ăn calcul încasările din valorificarea frecvenţelor radio în noile benzi de frecvenţe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicaţii mobile terestre de bandă largă 5G.

Impozitul pe comerţul exterior şi tranzacţii internaţionale va crește cu 133,5 milioane lei, veniturile din capital cu 89,2 milioane lei. Se diminuează veniturile nefiscale cu 1,659 miliarde lei din cauza scăderii încasărilor din dobânzi, concesiuni şi închirieri, a vărsămintelor din veniturile nete ale BNR şi a sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Sumele primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări 2014-2020 sunt prevăzute în creştere cu 1,486 miliarde lei, din care un miliard de lei pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

Cheltuielile bugetului de stat se majorează, pe sold, cu 9,975 miliarde lei, din cauza cheltuielilor cu salariile, majorate cu 225,3 milioane lei, a cheltuielilor cu bunuri, care cresc cu 1,636 miliarde lei, cheltuieli cu subvenţiile, cu 377,9 milioane lei, transferuri între unităţi ale administraţiei publice cu 1,504 miliarde lei, alte transferuri cu 2,263 miliarde lei, proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare cu 52 milioane lei, cheltuielile cu asistenţa socială cu 15,9 milioane lei, proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile cu 1,959 miliarde lei, alte cheltuieli cu 714,8 milioane lei.

Fondurile de rezervă cresc cu 800 milioane lei, iar cheltuielile de capital cu 432,1 milioane lei.
 

 

 

×
Subiecte în articol: rectificare bugetara deficit