x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UPDATE România a împrumutat 3,7 miliarde de euro de pe piețele externe

UPDATE România a împrumutat 3,7 miliarde de euro de pe piețele externe

07 Apr 2021   •   19:04
UPDATE România a împrumutat 3,7 miliarde de euro de pe piețele externe
Sursa foto: marcociannarel/Getty Images/iStockphoto

România a împrumutat 3,5 miliarde de euro de pe pieţele externe în prima ieşire de eurobonduri din acest an, într-o finanţare structurată pe două tranşe, de 12 ani respectiv 20 de ani. Este cel mai mare împrumut de până acum de pe pieţele externe.

Pentru tranşa pe 12 ani, Ministerul s-a finanţat cu 2 miliarde de euro, investitorii alocând 6 miliarde de euro. Dobânda pentru această tranşă este formată din nivelul midswap (MS) plus 195 de puncte de bază.

Pentru tranşa pe 20 de ani, ministerul a atras 1,5 miliarde euro, sumele alocate de investitori fiind de 4 miliarde de euro. Dobânda pentru această tranşă este formată din nivelul midswap (MS) plus 235 de puncte de bază. În ambele cazuri, dobânzile sunt uşor mai mici faţă de cele anunţate azi dimineaţă.

Aceasta este prima finanţare de eurobonduri din 2021 şi prima sub mandatul ministrului Alexandru Nazare.

Această finanţare prin eurobonduri are ca bookrunners BNPP, Citi, HSBC, Raiffeisen, Societe Generale, UniCredit.

În 2021 necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de aproximativ 130,8 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanţelor de pe pieţele interne şi externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 7,16% din PIB (aproximativ 80 mld. lei) precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2021, în sumă de aproximativ 51 miliarde lei.

Ţinând cont de obiectivul limitării riscului valutar cât şi de cel al dezvoltării pieţei titlurilor de stat, se estimează ca deficitul bugetar urmează să fie finanţat în proporţie de cca 48% din surse interne şi de 52% din surse extern.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ România revine pe pieţele internaţionale de obligaţiuni în același timp cu majorarea cheltuielilor pentru proiecte de infrastructură şi măsuri de sprijin pentru revenirea din criza economică generată de pandemia de COVID-19, scrie Bloomberg.
Astfel, vor fi oferite obligaţiuni cu maturitate la 12 ani și dobândă de 225 de puncte de bază peste midswap. Totodată, vor mai fi oferite obligaţiuni cu maturitatea la 20 de ani, pentru care dobânda este de 265 de puncte de bază peste midswap, scrie Bloomberg. 

Alături de țara noastră, mai emit obligațiuni suverane Italia şi Portugalia pentru a profita de dobânzile reduse, care însă vor crește datorită revenirii economiei.

România vrea să primească 7,4 miliarde de euro în 2021 din emiterea de eurobonduri, pe măsură ce vizează construcţia de autostrăzi şi ajutoare pentru industriile afectate. 

×
Subiecte în articol: obligatiuni dobanzi reduse