Vinuri româneşti cu blazon

Vinurile prinţului Ştirbey, care altădată se serveau pe Orient Express, vinurile Coroanei, ce strălucesc acum din nou în cupe de cristal, vinurile de Tohani, născute sub semnul unei iubiri regale... Toate aceste licori de viţă albastră au în spate o istorie demnă de reţinut.

Există podgorii care altădată produceau vinuri de fală, pentru evenimente de seamă şi ospeţe ale capetelor încoronate. Venirea comuniştilor şi naţionalizarea au întrerupt tradiţia şi au scăzut calitatea licorilor - dar, după revoluţie, graţie unor investitori cu viziune, producţia a fost relansată, iar identitatea, recuperată.

Moşii-model marca Brătianu

Domeniul Coroanei – Segarcea a fost pe vremuri furnizor al Casei Regale a României şi a redevenit furnizor după revoluţie - un cerc care se închide.

În 1884, la propunerea lui Ion Brătianu, se înfiinţau „Domeniile Coroanei”, cuprinzând 12 moşii de pe tot întinsul României. Originalul concept era menit nu doar să finanţeze instituţia regală, ci şi să fie un model naţional demn de urmat.

În 2002 – coincidenţă fericită, chiar pe data de 10 mai, de Ziua Regalităţii – un investitor român devine proprietarul unei părţi din vastul domeniu, şi-l replantează cu viţă-de-vie. Pune să se refacă imobilele în paragină, aduce un vinificator francez, foloseşte vechi însemne pentru recuperarea identităţii pierdute.

Crama devine furnizor oficial al Casei Regale a României, pentru licorile din gama Prestige - cinci albe şi trei roşii - şi scoate o colecţie specială de vinuri, „Principesa Margareta”, care „celebrează nobleţea şi umanitatea”. O altă gamă, Blue Train, aminteşte de trenul albastru în care familia regală descindea, odinioară, la cramă.

Idee Segarcea

Vinurile de Segarcea au făcut parte tot timpul din meniul întâlnirilor de protocol ale Casei Regale. În 1929, Domeniul a primit permisiunea de a produce vinuri sub Denumire de Origine Controlată, cea mai înaltă treaptă de calitate recunoscută în România. Vinurile primesc și recunoaștere internațională cu ocazia concursului de la Paris, din 1936, organizat în avanpremiera marii Expoziții Universale din 1937.

Casetă Segarcea

Tot pentru a celebra valorile de altădată, Domeniul Coroanei a scos gama Marama, care cuprinde vinuri obţinute din 6 soiuri româneşti. Printre ele, celebra Tămâioasă Roză, un strugure rar, vechi de un secol, descendent al familiei Muscaturilor şi adaptat la pământul Olteniei. Şi gama aceasta e dedicată regilor ţării: „Ca podgorie-model a regilor României, trimitem o reverență peste timp celei care a consacrat obiceiul neprețuit al purtării maramei, Regina Maria”, stă scris pe site-ul producătorului.

Iubire interzisă

Amplasat în mijlocul zonei viticole Dealu Mare, Tohani se întinde pe 7 dealuri însorite. Documentele care îi atestă existenţa datează din 1773 -  însă povestea care stă sub semnul regalităţii e cea care continuă să aducă faimă regiunii.

Din anul 1930, Principele Nicolae al României, fratele regelui Carol al II-lea, devine proprietarul vastului domeniu. Acolo o cunoaște şi de îndrăgosteşte de Ioana Dumitrescu Doletti, fiică de moșier. Principele renunță la tron pentru a se căsători cu aleasa inimii. Cei doi îşi unesc destinele în secret, pe 28 octombrie 1931, la biserica şi primăria din Tohani.

În 1948, Tohaniul devine proprietate de stat şi, prin asociere cu specialişti din Bordeaux, Franţa, se construieşte crama. Unde, trebuie spus, se află la ora actuală singura vinotecă din zonă, cu peste 100.000 de sticle de colecţie.

După privatizarea şi modernizarea de după revoluţie, Tohani devine furnizor al Casei Regale a României.

Idee Tohani

Domeniile Tohani se laudă cu gama Principele Radu, cuprinzând două vinuri în ediţie limitată. Acestea - un Merlot şi un Chardonnay - au fost concepute pentru a reflecta tipicitatea de soi a podgoriei.

O tradiţie renăscută

Istoria cramei şi a vinurilor e unică. Prinţul Barbu Alexandru Știrbey (1873 – 1946) era una din cele mai importante personalităţi ale României, atât în calitate de consilier al regilor Carol I şi Ferdinand, cât şi de administrator al Domeniilor Coroanei.

Prinţul şi-a transformat moşiile din ţară într-un conglomerat agricol aducător de profituri, prin investiţii bine gândite şi un marketing modern. Marca Știrbey devenise sinonimă cu calitatea. În pivniţa enormă de sub Palatul Ştirbey, din Bucureşti, se învecheau vinurile obţinute pe domeniile lui.

În perioada de după filoxeră - plaga care usca viile - , viticultorii români s-au grăbit să grefeze pe portaltoiuri americane viţă-de-vie adusă de peste tot, de prin Europa. Pe domeniul prinţului Barbu Ştibey, însă, au fost altoite soiurile autohtone, pentru ca licorile să redea unicitatea locului.

Domeniul a devenit IAS sub comunişti -  iar după revoluţie, constatând că viile cad în paragină şi sunt ameninţate cu dispariţia, inginerul-şef al întreprinderii de stat a căutat în arhive şi i-a contactat pe moştenitorii vechilor proprietari. Respectiv, pe Ileana Costinescu, strănepoata lui Barbu Ştibey, care a venit în România împreună cu soţul, baronul Jakob Kripp. Cei doi şi-au recuperat pământul, au făcut investiţii masive şi au readus domeniul la viaţă. Iar vinurile produse aici, din soiuri autohtone - Crâmpoşie, Tămâioasă Românească, Negru de Drăgăşani - se numără azi printre vinurile de top.

Casetă Stirbey

Nu există publicaţie interbelică din România care să nu fi difuzat reclamă pentru vinurile Prinţului Barbu Ştirbey. Erau licori de prestigiu, oferite altădată călătorilor de pe Orient Express. De altfel, la crama din Dealu Mare se păstrează şi azi meniul care trona pe mesele vagonului-restaurant.

Un spumant la încoronare

Un alt produs care s-a aflat pe masa Familiei Regale a fost spumantul Rhein Extra. Calitățile sale au fost recunoscute încă din 1906, când a obținut cea mai înaltă distincție la „Expoziția Generală Română”.

Efervescentul a fost produs pentru prima dată în 1892, în pivniţele înfiinţate la Azuga de Wilhelm Rhein. Acesta, descendent al unei vechi familii de saşi din Braşov, a fost încurajat în demersul său chiar de regele Carol I.

Vinul, recunoscut drept cea mai veche marcă de spumant din România, are o strânsă legătură cu regalitatea: Pivnițele Rhein & Cie din Azuga au devenit furnizori ai Casei Regale în 1920, iar spumantul s-a aflat în meniul pentru ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand, de la Alba Iulia, în 1922.

După revoluţie, Cramele Halewood SA, producător al spumantului Rhein Extra, s-au aflat pe lista de furnizori ai Casei Majestăţii Sale.

Ce înseamnă furnizor al Casei Regale

„Casa Regală oferă calitatea de Furnizor al Casei Majestății Sale ca semn de recunoaștere și de apreciere a calității deosebite a produselor sau a serviciilor oferite de o persoană sau de o companie comercială”, stă scris pe site-ul oficial al familiei regale al României. „Astfel, acordarea Calității de Furnizor implică un înalt standard al produselor și serviciilor, constanță, seriozitate și înalt profesionalism din partea companiei comerciale sau a persoanei furnizor”.

Calitatea de furnizor nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale, şi nu este expresia unui parteneriat, ci „o diplomă” care recunoaşte că serviciile sau produsele persoanei sau companiei au fost solicitate şi apreciate de Casa Regală. Calitatea de furnizor se oferă pe o perioadă de trei ani, după care poate fi luată în discuţie prelungirea ei, pentru alţi trei ani.

Credit foto: viabucurești.ro, stirbey.com, tohaniromania.com, domeniulcoroanei.com