x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Un producător de conserve autohton atrage 5 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni

Un producător de conserve autohton atrage 5 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni

21 Iul 2021   •   19:30
Un producător de conserve autohton atrage 5 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni

Prefera Foods, deținătoarea mărcilor „Unfished”, „Capricii și Delicii” și „de Azi”, a încheiat cu succes și în mod anticipat, pe 20 iulie, o ofertă primară de vânzare de tip plasament privat de obligațiuni. Compania controlată de antreprenorul Raul Ciurtin a reușit să atragă 5 milioane euro.

Obligațiunile cu simbolul PRF26E emise în cadrul plasamentului privat derulat în perioada 16 – 20 iulie sunt denominate în euro, au scadența la 5 ani și o rată anuală fixă a cuponului de 7,5% stabilită de emitent, cupoanele urmând să fie plătite semestrial. Valoarea nominală a unei obligațiuni PRF26E este de 500 euro, iar subscrierea minimă în cadrul plasamentului a fost de 25.000 euro (50 de obligațiuni). Valoarea inițială a ofertei, de 3 milioane euro, a fost extinsă de emitent la 5 milioane euro pentru a răspunde interesului crescut din partea investitorilor participanți.

Plasamentul a fost intermediat de TradeVille.

Fondurile obținute vor fi utilizate în principal pentru finanțarea extinderii pe piețe externe, în Europa și în Statele Unite ale Americii, ale celei mai noi game de produse lansate recent, sub brandul Unfished. Prefera Foods și-a propus să revoluționeze piața prin dezvoltarea de produse și soluții sustenabile pentru generațiile viitoare prin intrarea într-o categorie nouă și inovatoare de produse vegetale alternative la pește, cu marca Unfished.

Acest demers include atât extinderea capacităților de producție, cât și susținerea cheltuielilor de marketing pentru promovarea noilor produse în România și în Germania, unde gama de produse Unfished va fi în curând disponibilă.

Totodată, compania are în vedere finanțarea unor investiții în active fixe în vederea creșterii capacității de producție.

Prefera Foods va face demersurile necesare listării obligațiunilor PRF26E pe sistemul multilateral de tranzacționare operat de Bursa de Valori București, listarea urmând să fie realizată de TradeVille în calitatea sa de Consultant Autorizat.

Prefera Foods este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa conservelor din România. Înființată în 2009 cu fonduri proprii și Sapard, Fabrica a fost construită în Transilvania, Județul Alba. În 2017, compania a fost preluată de antreprenorul Raul Ciurtin și, tot atunci, compania a trecut printr-un proces de restructurare și modernizare ale portofoliului. În prezent, portofoliul Prefera Foods cuprinde brand-uri precum „Capricii și Delicii”, „de Azi” și „Unfished”, brand inovator care oferă o alternativă vegetală la ton și somon. Prefera Foods deține certificatul IFS (International Food Standard), un standard de auditare a producătorilor recunoscut GFSI (Global Food Safety Initiative).

Mediafax

×
Subiecte în articol: prefera foods capricii si delicii