x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Spune-ne ceva despre tine! Cum răspunzi în patru paşi la una dintre cele mai dificile întrebări ale unui interviu profesional

Spune-ne ceva despre tine! Cum răspunzi în patru paşi la una dintre cele mai dificile întrebări ale unui interviu profesional

23 Mar 2021   •   18:42
Spune-ne ceva despre tine! Cum răspunzi în patru paşi la una dintre cele mai dificile întrebări ale unui interviu profesional

„Spune-ne ceva despre tine!” De multe ori, aceasta este prima întrebare pe care o vei auzi la un interviu de angajare. În pofida faptului ca majoritatea candidaţilor știu acest lucru, mulți dintre ei ajung la interviu fără să aibă un răspuns pregătit, sperând că vor reuşi să se gândească pe moment la ceva inteligent.

 

Un expert în resurse umane va şti când un candidat nu este pregătit să răspundă la această întrebare și probabil nu va fi impresionat de încercările de a oferi un răspuns spontan.

 

Într-o versiune sau alta, cu siguranţă această întrebare va apărea pe parcursul unui interviu, aşa că e bine să fii pregătit. Mai mult decât atât, dacă este prima întrebare, ai oportunitatea perfectă de a face o primă impresie excelentă. Aşadar, cum îţi construieşti răspunsul perfect? Iată patru paşi care te vor ajuta.

Pasul 1 : analizează fișa postului

Ca să poţi oferi un răspuns care să atragă atenţia specialiştilor în recrutare de personal este important să introduci în prezentarea pe care ţi-o faci elemente care coincid cu fişa postului la care aspiri, aşa că citeşte-o cu atenţie şi subliniază cuvintele cheie. Consultă site-ul companiei și pagina sa de Facebook şi află cât de multe despre misiunea și obiectivele firmei. Pune totul pe hârtie pe o coloană.

Pasul 2: Creează legături între calităţile şi experienţele tale şi fişa postului

După ce ai terminat prima coloană în care ai pus cuvintele cheie legate de postul pe care vrei să-l obţii, precum şi cele legate de valorile companiei, pe o a doua coloană pune calităţile şi experienţele tale. Ce calităţi ai care sunt menţionate şi în fişa postului? Obiectivele tale sunt în concordanţă cu misiunea companiei în care vrei să lucrezi? Concentrează-te pe cele mai importante trei calificări și realizări profesionale, relevante pentru locul de muncă dorit. Întreabă-te: „Dacă aș putea să împărtășesc doar trei lucruri despre mine, care le-ar arăta că sunt potrivit pentru această slujbă, ce aș vrea să le spun?”

Pasul 3: Elaborează răspunsul după formula prezent - trecut - viitor

După ce ţi-ai stabilit răspunsurile, organizează-le într-un mic discurs după o formulă simplă, dar de impact: prezent - trecut - viitor. Începe cu prezentul - unde te afli acum din punctul de vedere al expertizei profesionale. Apoi, vorbește puțin despre trecut și experiențele tale anterioare relevante pentru locul de muncă pentru care aplici. În cele din urmă, încheie cu viitorul - de ce ești entuziasmat să îţi foloseşti abilitățile și experiența specifice în această nouă poziție.

Pasul 4: Dă o formă finală răspunsului tău

Pune răspunsul la care ai ajuns pe hârtie, citeşte-l și cronometrează-te. Citeşte-l de mai multe ori, ca să te asiguri că totul sună sincer şi natural. Nu te complica şi nu intra în prea multe detalii. Nu ai nevoie decât de maximum două minute pentru a le spune interlocutorilor ce te face potrivit pentru locul de muncă la care aspiri. Dacă participi la mai multe interviuri în aceeaşi perioadă, va trebui să creezi o variantă diferită pentru fiecare loc de muncă pe care îl ai în vedere.

 

Un interviu de angajare poate fi destul de stresant, chiar dacă eşti o persoană cu multe calităţi şi ai suficientă experienţă. Nu lăsa emoţiile să îţi afecteze şansele de a obţine o slujbă pe care ţi-o doreşti. Aşadar, este important să te pregăteşti cât mai bine şi să ai în minte foarte clar ceea ce vrei să comunici despre tine şi să o faci într-o modalitate cât mai eficientă. Siguranţa de sine îţi va aduce puncte în plus!

 

Sursă foto: Pexels.com

 

 

×