x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ștefan Oprea va susține aderarea României la Schengen în cadrul GES 2019

Ștefan Oprea va susține aderarea României la Schengen în cadrul GES 2019

03 Iun 2019   •   15:51
Ștefan Oprea va susține aderarea României la Schengen în cadrul GES 2019

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ștefan Radu Oprea va participa la Global Entrepreneurship Summit (GES 2019) , care se va desfășura la Haga, în perioada 3-5 iunie. Evenimentul este organizat de guvernele Olandei și Statelor Unite ale Americii și este patronat de Regina Maxima a Regatului Țărilor de Jos.

În cadrul sesiunii plenare și a panel-urilor, ministrul român va aborda mai multe teme de interes global, printre care: finanțarea modelelor de business inteligente, creșterea capacității guvernelor de a îmbunătăți ecosistemul start-up-urilor și accesul acestora la capital, investițiile sustenabile, conectivitatea, industriile viitorului (inteligența artificială, rețelele 5G), asocierea start-up-urilor cu societățile multinaționale, investițiile sustenabile.

În cadrul întâlnirii bilaterale cu Sigrid Kaag, ministrul pentru comerț exterior și cooperare pentru dezvoltare al Olandei, demnitarul român va propune relansarea dialogului instituțional pe teme economice, organizarea unor acțiuni pentru mediile de afaceri din cele două țări, valorificarea oportunităților de cooperare insuficient explorate și remedierea dezechilibrului din schimburile comerciale bilaterale.

 

Investițiile olandeze în top

Ștefan Oprea va reiterea și solicitarea adresată autorităților olandeze pentru o abordare rațională, imparțială și echitabilă în privința aderării României la OCDE și la Spațiul Schengen prin recunoașterea îndeplinirii criteriilor, eforturilor și rezultatelor remercabile obținute în acest sens. Aceste argumente sunt recunoscute de președintele Confederației Industriei Olandeze, ai cărei membri sunt de aproape trei decenii pe locul întâi între investitorii străini în România, cu un capital de circa 10 miliarde de euro și pe locul 8 între partenerii comerciali, cu aproape 5 miliarde de euro schimburi bilaterale anuale.

La Summit vor fi prezenți Michael R. Pompeo, secretar de stat al SUA, Elzbieta Bienkowska, comisar european pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Cecilia Malmstrom, comisar european pentru comerț, precum și miniștrii comerțului din Germania, Olanda, Franța și Finlanda. La GES 2019 participă 1.200 de companii din 170 de state și 400 de investitori internaționali, instituționali și corporatiști, printre care și opt start-up-uri și scale-up-uri românești apreciate cu potențial ridicat de dezvoltare: Impact Hub Bucharest, ENTy, JustNow Inc, re.flex - Kineto tech rehab SRL, Smart EpiGenetX SRL, Wyliodrin SRL, Coduck Brothers şi Energia Ta. 

Global Entrepreneurship Summit este la a noua ediţie şi este organizat pentru prima oară în Uniunea Europeană. Tema principală a acestei ediţii este "Viitorul acum".

×