Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unul dintre scriitorii intrati in istoria literaturii romane, Constantin Toiu implineste astazi 88 de ani. Jurnalul National ii ureaza 'La multi ani!'.
'Ajungand la varsta de 88 de ani, nu prea traiesc decat in trecut, prin cele scrise in trecut. Pentru mine este foarte important ce crede generatia foarte tanara de critici despre mine. De exemplu, Marius Mihet, un foarte tanar critic, care traieste la Oradea, scrie in prefata cartii «Caderea in lume»: «Intre romanele de top ale generatiei '60, 'Caderea in lume' este o realizare admirabila alaturi de 'Lumea in doua zile' a lui George Balaita. Desi s-au facut aprecieri despre cartile lui Augustin Buzura, Paul Georgescu, Petre Salcudeanu, Alexandru Ivasiuc, romanul lui Constantin Toiu este mult peste aceste realizari avand o constructie impecabila, scris cu un rationament aparte, prozat inteligent de un maestru al geniului. Multiplele sale conotatii si sugestii de lectura confirma dupa 20 de ani o bijuterie prozastica aproape uitata. Daca sunteti dezamagiti de romanul contemporan, cititi aceasta carte, iar daca vreti sa scrieti vreodata un roman recititi-o». De asemenea, Luminita Marcu, si ea un foarte tanar critic spune despre cartea mea «Vrajeli de buzunar»: «Constantin Toiu seamana foarte bine cu propriile sale carti. Fara pretentii elitiste,(...) Constantin Toiu ne reaminteste de ce meseria de scriitor a fost candva una atat de glorioasa».
Nu m-am gandit niciodata la premii, am fost intodeauna mirat, chiar socat ca am primit Premiul Academiei, Premiul Uniunii Scriitorilor, fel de fel de premii. Am fost coplesit de aceste premii pe care nu le asteptam.
Daca nu m-as fi nascut roman, n-as fi scris deloc. Eu sunt aroman, dar calitatea de aroman a potentat in mine romanismul. Am fost peste tot in lume, dar m-am simtit foarte roman, in sensul cel mai bun al cuvantului. Sunt un roman foarte special.
As retrai oricand perioada copilariei. Eram foarte ambitios si bine crescut. Am avut o mama formidabila care m-a indreptat pe caile cele mai bune. Am avut tendinta de a ma izola, de a fi altfel decat scriitorii obisnuiti. Am fost intotdeauna foarte singur. De asemenea, as retrai perioada liceului. Cand eram in liceu, la Brasov, ma plimbam singur pe sub Tampa si m-am intalnit cu directorul scolii. M-a intrebat ce caut singur acolo. Eu, surprins de intrebare, am lasat capul in jos si am tacut. A doua zi am aflat ca ma laudase prin cancelarie, spunand ca voi fi un mare scriitor. Mi-a dat de gandit acest lucru si iata ca s-a intamplat foarte tarziu, cu foarte multa munca si daruire. Nu am fost niciodata grabit si mi-am atins scopul cu multa constiinciozitate.
La 20 de ani iubeam cartile, ele erau femeile mele, la 40 de ani de iubeam femeile frumoase, iar acum iubesc amintirile.
Nu sper sa mai traiesc pentru ca am trait destul, dar mi-as dori sa pot sa merg, sa ma mai insanatosesc sa pot sa fac excursii singur.'
