x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Rodica Mureşan.

Astăzi e ziua ta: Rodica Mureşan.

de Loreta Popa    |    29 Mai 2011   •   21:00
Astăzi e ziua ta: Rodica Mureşan.

Exista actori cu glas placut, dictie impecabila, frumosi de pica, li se incredinteaza roluri avantajoase, dar pe care nu-i asculti. Dupa cateva secunde de admirat, iti indrepti atentia asupra celui din rol secundar, dar care poseda un har minunat numit charisma, prezenta. Acesta este actorul adevarat. Prezenta este o calitate discreta ce emana din suflet, ce iradiaza si impune. Printre actorii care simt publicul atunci cand urca pe scena se numara si Ro­dica Muresan. O actrita pentru care teatrul a venit ca o necesitate, ca singura lume posibila, dupa ce un accident banal a impiedicat-o sa devina balerina.

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica in 1978, a fost repartizata la Constanta, iar din 1980 a devenit actrita la Teatrul National din Capitala. A participat la spectacolul de poezie "Mugur alb si roz si pur" de la Teatrul Dramatic George Bacovia din Bacau, inainte de a incepe sa studieze actoria. Debuta la televiziune in 1977, cu "Razboiul de independenta", regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi in marele succes tv "Lumini si umbre" in regia lui Andrei Blaier, Mihai Constantinescu si Mircea Muresan. Fiecare rol faureste stilul si personalitatea unui actor. Rodica Muresan a fost mereu atenta sa nu treaca pe langa o intamplare din care a invatat, atenta sa nu risipeasca nimic dintr-un moment important. La sfarsitul saptamanii, Rodica Muresan isi sarbatoreste ziua de nastere, iar Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!"

"Anul care a trecut a insemnat pentru mine bucuria ca s-au reluat la televiziuni filme pe care le tin de suflet, in care am avut parte de roluri principale cum sunt «O lebada iarna» sau «Intoarcere la dragostea dintai», in regia lui Mircea Muresan, sau «Se intorc pasarile calatoare», regia Geo Saizescu, scenariul dragului nostru Fanus Neagu... si altele... La Teatrul National am ajuns cu spectacolul «Sambata, Duminica, Luni» in al cincilea an de reprezentatii. Iar cele rele... sa se spele! Privind la viata mea retrospectiv ma feli­cit pentru tot ce am facut si nu as schimba nimic chiar daca nu totul a fost «mugur alb si roz si pur»... Am recunoscut mereu ca «motorul» care ma face sa merg inainte, oricat ar fi de greu este FAMILIA! O zi pierduta? O placere in plus pentru viata. Ro­dica adolescenta visa sa devina balerina, «lebada alba». Un accident banal... Daca m-as intalni ca prin minune cu ea as sfatui-o sa nu dispere, sa-si caute vocatia tot pe scena, in cuvinte. Zambesc atunci cand vad prezicatorii de Apocalipse. Eu nu cred in «sfarsitul lumii». Mai zambesc la nazbatiile nepotului meu. Am incredere in oamenii, oameni, desigur. Am prieteni adevarati oameni! Sfaturi in cariera? Am primit cu duiumul, in special de la regizori. Dar cred ca am stiut sa le cumpanesc, sa le cern si sa le aleg pe cele care mi s-au potri­vit. In viata, am ales sfaturile sincere, prietenesti. In acest mo­ment viata mea inseamna soare, senin, culori calde, bucuria verde a exploziei naturii... Ma simt implinita".

×
Subiecte în articol: astăzi e ziua ta...