x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Din secretele reîntineririi.

Din secretele reîntineririi.

de Romulus Popescu    |    27 Mai 2011   •   21:00
Din secretele reîntineririi.

In miracolul existentei nimic nu este miraculos, totul este posibil. Chiar imposibilul este posibil, doar noi il credem imposibil. Asadar, pana la urma si procesul imbatranirii este reversibil. Elixirul tineretii este la indemana noastra, dar nu-l vedem. El se gaseste in interiorul nostru, in zadar il cautam in afara noastra. Secretul reintineririi il detin initiatii. Tibetanii il cunosc din vremuri stravechi. La modul lor specific de viata, ei asociaza aplicarea a cinci ritualuri, care duc la rezultate sigure in ceea ce priveste reintinerirea sau mentinerea tineretii.

Aceste ritualuri executate zilnic, corect, pot duce la rezultatele asteptate incepand chiar dupa o luna. Insa, succesul este asigurat de capacitatea de concentrare, de consecventa si mai ales de credinta. Ritualurile au ca scop echilibrarea sau mentinerea echilibrului campului energetic al corpului. Acest camp este cel care formeaza aura energetica. Daca aceasta este uniforma, echilibrata, corpul are asigurata o structura si o functionare corecta. Dezechilibrul aurei produce afectiunile. Intensitatea ei este diferita in functie de sanatate si de varsta. Mentinerea la nivel inalt a campului energetic al corpului se face prin alimentarea permanenta din Campul Energetic Universal, prin centrele energetice ale organismului. Aceasta energie influenteaza, in primul rand, functionarea sistemului endocrin.

El, prin hormonii pe care ii produce, regleaza functionarea organismului. Afectiunile si imbatranirea sunt legate de corecta functionare hormonala, deci, in principal, energetica. Cel mai important factor care deregleaza alimentarea corpului cu Energie Universala si implicit sistemul endocrin, este starea sentimentala proprie.

Dupa pubertate se spune ca apare asa-zisul hormon al degradarii corpului. Echilibrarea energetica, cu ajutorul Energiei Universale, face inofensiv hormonul care degradeaza corpul si activeaza producerea celorlalti hormoni. Deci, reintinerirea este posibila prin generarea de sentimente benefice. Insa, totul se face cu credinta neclintita ca imposibilul este posibil.
Lumea se afla in suferinta din cauza indepartarii de natura din care face parte si de la care face transferul energetic. Paradoxal, vrem sa stim totul despre lume, dar ne indepartam din ce in ce mai mult de adevarata lume. Cercetarea acesteia este facuta doar la suprafata, superficial, departe de esenta ei. Nu suntem ceea ce parem a fi, ci doar o proiectie virtuala a vietii adevarate.

La sfarsitul mileniului al II-lea si inceputul celui de-al III-lea, din ce in ce mai multi oameni au simtit ca trebuie sa se indrepte catre intelegerea Adevarului Existentei. Acest fapt este, cu siguranta, influenta asupra noastra din partea existentei nevazute, pentru a schimba orientarea carmei pamantenilor, indreptata gresit catre pieire, prin autodistrugere. Ni se arata tuturor incotro ar trebui sa ne indreptam spiritual, dar fiecare poate decide pentru el incotro sa mearga, sa-si aleaga drumul, pe baza liberului arbitru. Cei care nu intra in rezonanta cu aceasta filosofie ii considera pe ceilalti mai ciudati. Dar “urma alege' si atunci va fi prea tarziu pentru pareri de rau.

Constientizarea subconstientului duce la deschiderea portii catre Lumina de Dincolo de Vizibil, ajutand sa fie inteleasa mai corect compozitia energetica a corpului, considerata gresit a fi materiala, materia fiind tot o forma de energie, fapt demonstrat in ultima instanta si din punct de vedere stiintific.
Corpul pe care il numim fizic este intr-o continua schimbare. Celulele moarte sunt inlocuite cu altele noi, in mod permanent. Acest proces este perturbat in corpul persoanelor care imbatranesc, aparand o degradare gradata care inlocuieste regenerarea continua. Imbatranirea nu este numai rezultatul proceselor metabolice, ci si rezultatul constientului, care influenteaza subconstientul prin gandul ca nu se poate opune imbatranirii. Corpul n-ar vrea sa devina batran si bolnav, dar il obliga credinta psihicului.

Daca o persoana in varsta vrea, intr-adevar, sa devina mai tanara trebuie sa se comporte, sa actioneze si, in primul rand, sa gandeasca asemenea unui tanar, lasand in urma tabieturile sale de om batran, comportamentele si gandurile specifice varstei inaintate. De la semnul de intrebare, pozitia corpului trebuie sa devina asemenea semnului de exclamatie, cu pozitia spatelui dreapta. Pe langa corpul tinut drept, pasii sa nu fie tarsaiti, iar directia de mers trebuie sa fie decisa, sigura si urmarita cu ochi vioi. Toate aceste obstacole vor fi depasite pas cu pas. Cine apreciaza ca nu este posibil inseamna ca are o incredere subreda in obtinerea rezultatului si nu va putea reusi. Organismul ne asculta si indeplineste, ca un sclav, propriile dorinte si decizii, acestea devenind lege pentru el.

Daca i-am schimba corpul unui batran cu unul tanar, batranul s-ar comporta in noul corp tot la fel, cu principiile sale de om in varsta si ar contribui la imbatranirea rapida a noului corp tanar. Multi copii crescuti de bunici imprumuta sistemul lor de viata si par mai maturi psihic si fizic decat varsta lor.
Ordonarea comenzilor emotionalului, mentalului si, in principal, ale spiritului catre o evolutie de intinerire a corpului, reprezinta o conditie de baza a reusitei. In aceasta ecuatie, motivatia joaca un rol crucial. Un rol important il are si respiratia, care trebuie educata a fi efectuata la capacitate maxima. Suntem obisnuiti sa respiram superficial, doar din partea superioara a plamanilor. Exercitiile de respiratie, realizate conform metodelor tibetane, ne vor obisnui sa respiram din diafragma, pentru a folosi toata capacitatea pulmonara. Prin respiratie, o data cu aerul, este inspirata si energie. Cei sapte centrii energetici ai corpului, daca lucreaza corect fiecare, precum si in ansamblu, legati intre ei, fara blocaje, asigura o functionare corecta a organismului. Disfunctiile sau imbatranirea sunt produse de rateurile functionale ale unora dintre acesti centri energetici (chakre). Caci, acestia alimenteaza cu energie glandele endocrine, care, la randul lor, influenteaza functiile metabolice pentru a se putea desfasura corect.

Este la fel de important pentru echilibrul energetic practicarea sportului, a miscarii, plimbarile in natura, la munte, la mare, in aer iodat sau sarat.
Acestea fiind facute cunoscute, urmeaza a fi prezentate, pe larg, ritualurile tibetane care stopeaza viteza procesului de imbatranire si chiar asigura reintinerirea corpului.

Dar pana saptamana viitoare, cu bine.

×
Subiecte în articol: paranormal