x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Ovidiu 'Kempes' Ioncu

Omul zilei: Ovidiu 'Kempes' Ioncu

de Alex Revenco    |    19 Sep 2012   •   21:00
Omul zilei: Ovidiu 'Kempes' Ioncu
solist rock
Unul dintre cei mai carismatici vocalisti de la noi, considerat chiar vocea numarul unu din metalul romanesc a revenit pe scnena, dupa o lunga absenta. Si-a inceput cariera muzicala cu grupul rock Capricorn iar in 1988 a venit la Cargo. In 1990 face primele imprimari la TVR , dupa care urmeaza turnee si concerte in tara si strainatate numeroase festivaluri, toate aducand la cresterea popularitatii grupului. In 1992 apare primul album Cargo, "Povestiri din gara' (piesa titlu compusa de Tavi Iepan, muzica sI versuri), urmat de "Destin', un titlu premonitoriu, pentru ca, la scurt timp dupa lansare, Kempes sufera un grav accident de motocicleta. In anii urmatori, disensiunile din sanul formatiei se accentueaza, apar divergente si din cauza directiei muzicale care, pentru Ovidiu Ioncu Kempes, are o factura din ce in ce mai comerciala, fara legatura cu stilul care a consacrat trupa. In 2004 se stabileste la Brisbane, in Australia, iar anul trecut se reintalneste cu Tavi Iepan, punand bazele supergrupului Rezident Ex. Pentru revenirea sa in lumea muzicii sI pentru ca maine va canta pentru prima oara in Bucuresti, Jurnalul National il declara pe Ovidiu 'Kempes' Omul Zilei.

×