Arhiva
Calendar .
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Acum 100 de ani: Proces de presă

6 februarie 2012

Curtea cu juraţi a condamnat la 4 luni şi două săptămâni de temniţă de stat pe ziaristul Ţintariu şi pe insitutorul Codreanu pentru două articole publicate în "Vocea Graniţei" şi care au fost socotite de parchet ca aţâţătoare contra Statului ungar.
După o agenţie telegrafică de aici (Budapesta – n.r.), e vorba să se gă­sească un mijloc de existenţă, în Ro­mânia, pentru redactorii Bocu şi Sce­o­pul, de la "Tribuna". Cu îndepăr­ta­rea lor de la acest ziar, se crede că se va netezi mult  terenul pentru apla­na­rea conflictului dintre comitetul par­tidului naţional şi gruparea tribunistă.

Ungaria: congres bi­se­ricesc al românilor
În cercurile eclesiastice româneşti se vehiculează ideea convocării unui congres bisericesc, spre a se protesta contra proiectului guvernului pentru crearea unei episcopii greco-catolice maghiare. Un asemenea congres s-a mai ţinut în 1897 la Cluj. (...)

Înmormântarea Carnavalului
Faţă cu nenumăratele petreceri ce au fost la balul mascat organizat de Sindicatul ziariştilor, în seara de 14 ianuarie, la Teatrul Naţional; faţă cu cererile numeroase pentru lojă, cereri care au rămas nesatisfăcute la trecutul bal; faţă cu apropierea sfârşitului Carnavalului, pe de o parte, iar pe de alta pentru a nu lăsa mâhniţi pe cei care nu au avut putinţa să petreacă la acea splendidă festivitate, comitetul Sindicatului Ziariştilor a hotărât ca sâmbătă, 11 februarie, să ne dea un al doilea mare bal mascat. (...)
(Din "Universul", 6 februarie 1912; texte selectate de Magda Cristina Ursache)

Taguri asociate:     calendar
Comentarii
Acum 100 de ani: Proces de presă
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Volvo ne prezintă modul de funcționare al noului airbag
Volvo ne prezintă modul de funcționare al noului airbag Producătorii din industria auto acordă din ce în ce mai multă atenție pentru protecția pietonilor, ... Citește articolul
DNA face recurs la decizia de achitare a lui Gigi Becali şi Victor Babiuc
Direcţia Naţională Anticorupţie va face recurs la decizia de achitare a lui Gigi Becali şi a ... Citește articolul
Antonescu: Parlamentarii liberali vor vota ca premierul să reprezinte România la Consiliul European
Antonescu: Parlamentarii liberali vor vota ca premierul să reprezinte România la Consiliul European Parlamentarii PNL vor vota pentru ca primul-ministru să reprezinte România la Consiliul ... Citește articolul
Lăzescu, la brutărie!
Întors din lungu-i periplu prin străinătăţuri fine şi găsindu-şi jucăria blocată la conturi ... Citește articolul
Fiica preşedintelui Cubei îndeamnă americanii să voteze cu Barack Obama
Fiica preşedintelui Cubei îndeamnă americanii să voteze cu Barack Obama Sexologul cubanez, Mariela Castro, care este fiica preşedintelui Raúl Castro, a declarat, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Cum va lucra noua generatie: Mai putini angajati, in birouri mai mari
Cum va lucra noua generatie: Mai putini angajati, in birouri mai mari Numarul persoanelor care isi desfasoara activitatea in birouri va scadea cu aproximativ 25% in ... Citește articolul
Cat vor castiga Polonia si Ucraina din organizarea Euro 2012. Vezi aici cifrele CHEIE
Cat vor castiga Polonia si Ucraina din organizarea Euro 2012. Vezi aici cifrele CHEIE Polonia si Ucraina au cheltuit in total 30,2 mld. euro pe infrastructura si arene sportive, ceea ce ... Citește articolul
Yahoo intra pe piata browserelor mobile prin lansarea Axis - vezi cum arata
Yahoo intra pe piata browserelor mobile prin lansarea Axis - vezi cum arata Yahoo a dezvaluit miercuri seara browserul pentru terminale mobile Axis, semnaland intrarea ... Citește articolul