“Astăzi e ziua ta...” - Alexandru Repan

“Cel mai mult îmi ocupă timpul copiii, apoi repetiţiile şi în cele din urmă sănătatea mea. De curând am avut premieră cu piesa lui Arthur Miller, «Blues», la Teatrul Nottara, iar la Teatrul Mic joc în «Colonia îngerilor»“, spune actorul.

“Meseria nu m-a părăsit niciodată…”

“Cel mai mult îmi ocupă timpul copiii, apoi repetiţiile şi în cele din urmă sănătatea mea. De curând am avut premieră cu piesa lui Arthur Miller, «Blues», la Teatrul Nottara, iar la Teatrul Mic joc în «Colonia îngerilor»“, spune actorul. Alexandru Repan împlineşte mâine 68 de ani.

 
“Mama mea, înainte de a mă naşte, când era însărcinată, a avut trei dorinţe către Dumnezeu: să fie băiat, să fie frumos şi să se facă actor. Mai departe… s-a îndeplinit măcar o parte din ele. Faptul că la 68 de ani încă joc în vreo cinci spectacole pe săptămână şi, în afară de asta, am şi câteva mii de oameni care vin să mă vadă pe mine, nu numai piesa, cred că este o mare realizare. Am încă un public la această vârstă, mai pot să joc încă şi sunt regizori care încă mă mai vor. Sunt câteva roluri pe care aş fi vrut să le joc şi nu le-am putut juca din mai multe motive, dar au venit altele care au compensat tristeţea de a nu putea juca acele câteva roluri pe care mi le-am dorit. Deviza mea în viaţă şi în meserie? Totul trece…

Deşi mă iubesc destul de mult, mă felicit foarte rar. Probabil că am avut câteva momente în care trebuia să mă automulţumesc, dar nu am făcut asta tot timpul. De câteva ori am fost destul de mulţumit de mine, cu atât mai mult cu cât niciodată nu am fost modest. Nu prea îmi place modestia. Şi atunci, în ceea ce mă priveşte, am fost destul de mulţumit cu mine şi cu viaţa mea. Dacă îmi reproşez ceva este că, pe lângă alte plăceri culturale pe care mi le-am oferit, cum ar fi pictura sau literatura, arhitectura, nu am fost destul de atent la cultura mea muzicală, ceea ce acum îmi lipseşte îngrozitor de tare. Este ca şi când aş avea o mână în minus. Sper să compenseze copiii mei pe care îi educ în acest sens. Există un singur mod de a renunţa la carieră… să renunţe ea la tine. Nu părăseşti tu meseria, ci te părăseşte ea pe tine. Aşa cum ea nu m-a părăsit niciodată, nu am avut motive de reală tristeţe din punctul ăsta de vedere.

Mi-aş dori, înainte de a termina definitiv şi de a trage cortina, să joc «Prospero» din «Furtuna». Dar e din ce în ce mai greu şi din ce în ce mai rar pus în scenă, pentru că sunt lume multă, decoruri, costume multe şi bani puţini. Cine ştie? Poate că odată şi odată voi putea să joc acest rol.

Fac parte din categoria oamenilor foarte ciudaţi, care noaptea visează foarte rar sau visează şi nu îşi mai aduce aminte. Aşa că, dacă nu visez cu ochii închişi, mi s-a întâmplat foarte rar să visez cu ochii deschişi. Am avut ceva idealuri, unele mi s-au împlinit, altele nu. Dar visuri realmente cu ochii deschişi nu am avut şi nici nu cred că este bine.

Îmi urez să mai trăiesc atâta şi să mai am atâta sănătate încât copiii mei să nu uite că am fost în afară de părinte şi actor.”