Astăzi e ziua ta, Gabi Balint

Îi place foarte mult meseria de antrenor şi îşi doreşte ca noul an să-i aducă o echipă al cărei preşedinte să fie serios, cu care să ajungă la un numitor comun. Fostul internaţional Gabi Balint împlineşte astăzi 50 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Sunt mândru că am rămas undeva, acolo, în cartea fotbalului românesc”
“Când mă gândesc la cifră, la vârsta pe care o împlinesc astăzi, e cam mult, dar mă simt ok, sunt veşnic tânăr.
Am fost un copil năstruşnic, am făcut multe prostii când eram mic, eram recunoscut acolo unde m-am născut, în Sângeorz, ca Balint Ticălosul, aşa îmi plăcea să mi se spună. Am avut o copilărie fericită, pentru că nu am stat între trei blocuri, cum e în Bucureşti, foarte puţin spaţiu de joacă pentru copii, eu am avut munte, păduri, Someşul Mare lângă mine, am avut un cadru superb. Am luat multă bătaie de la tatăl meu, care mi-a folosit, zic eu.

Fotbalul m-a disciplinat foarte mult. Primul gând care mi-a trecut prin minte după ce am încheiat cariera de jucător a fost unul negativ, a fost un urlet interior, ca să spun aşa, pentru că am fost nevoit să mă retrag, nu am ales eu acest lucru. În urma unei accidentări, doctorul m-a anunţat că nu mai pot juca, pur şi simplu nu-mi venea să cred, pentru că fotbalul era totul, nu puteam să văd viaţa fără fotbal. E adevărat că am continuat tot în fotbal, şi primul gând a fost să mă specializez în funcţia de antrenor. Prima dată mi s-a oferit un post de director sportiv la Federaţia Română de Fotbal, iar după un an am reuşit să fiu antrenorul secund al echipei naţionale, alături de Anghel Iordănescu.

Viaţa este un miracol şi faptul că poţi face ceva pentru a lăsa ceva în urmă. Cred că este foarte important, însă nu pot spune că tot ce faci în viaţă vine de la sine, nu poţi sta să aştepţi să se întâmple un miracol. Trebuie să fii serios, să munceşti, să ai totul bine planificat, nu poţi lăsa totul în voia hazardului. Cred că a fost o nebunie că am avut curajul să plec la 15 ani de acasă şi să vin în Capitală, unde am început o nouă viaţă, mai ales în fotbal, pentru că la 18 ani am semnat cu cel mai titrat club de fotbal din România. Cred că sunt alegeri pe care viaţa ni le oferă şi noi ne conformăm sau nu. Cred foarte tare în destin, sunt nişte trenuri de prins în anumite etape ale vieţii şi, dacă le prinzi pe cele potrivite, ajungi la o vârstă la care poţi trage linie şi poţi spune că ai avut o viaţă plină, cu multe realizări. Eu sunt foarte mulţumit de ce am trăit până acum.

Uitându-mă în urmă, nu prea îmi fac mustrări, deşi am greşit şi eu, ca orice om, dar faptul că am făcut ce am simţit mă face să trec peste greşeli mai uşor. Mă felicit pentru că am urmat sfatul tatălui meu, să joc fotbal, sunt mândru de prenumele pe care el mi l-a pus, Pele, că am reuşit să joc la un nivel înalt, că am rămas undeva, acolo, în cartea fotbalului românesc. Numele meu a rămas în multe competiţii internaţionale, şi asta mă bucură foarte mult, nu în ultimul rând, am doi copii care mă bucură şi sper să mă facă în continuare să fiu mândru de ei. Până în momentul acesta am trăit o viaţă extraordinar de activă, cred că aş putea să scriu trei cărţi cu tot ce am trăit până acum. De aceea spun că e puţin loc de mustrări sau păreri de rău.

Din păcate, trăim într-o lume nebună. Nu prevăd un viitor luminos nici măcar copiilor mei în ţara noastră, însă cred că trebuie să ne adăptăm şi să facem fiecare zi să fie frumoasă.

Îmi doresc foarte mult să antrenez, însă, din păcate, criza şi-a pus amprenta şi în fotbal. Sper ca anul acesta să aducă o echipă şi pentru mine, care să-şi propună ceea ce îmi doresc eu şi să fie serios preşedintele, dacă nu, o să rămân în continuare la Digi Sport, unde sunt colaborator pe probleme de fotbal, mă simt foarte bine acolo. În rest, încerc să trăiesc fiecare zi frumos, să mă bucur de fiecare clipă.”