Astăzi e ziua ta, George Motoi

Actor de mare disponibilitate, un amestec de firesc şi elaborare. Interiorizat, dar cuceritor. Un actor care se rupe sfâşietor de sine însuşi şi devine pentru o vreme altul. Lăpuşneanu al său nu a fost doar un rol bun, ci o partitură excepţională pe care a tratat-o ca atare. Modestia sa ieşită oarecum din tipare impresionează, căci George Motoi rămâne un actor pe care aripa gloriei l-a atins fără să-i deplaseze liniile drepte pe care a mers o viaţă. Cu talentul său de o extraordinară mobilitate a căutat acordurile simfonice ale caracterului uman în toate personajele pe care le-a interpretat. George Motoi îşi sărbătoreşte în curând ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"E nevoie de mai multă iubire de neam şi de ţară"
"A fost un an bun pentru mine. Am primit un premiu foarte important la Festivalul Internaţional de Film de la Cluj-Napoca pentru întreaga carieră. O diplomă foarte frumoasă, care pentru mine a însemnat o încununare a unor succese valoroase şi o recunoştinţă care mi-au dat satisfacţie şi în acelaşi timp m-au încurajat să merg mai departe. N-am considerat că dacă este un premiu pentru întreaga carieră o şi închei. În teatru am succes cu două spectacole pe care le-am pus în scenă şi le joc. E vorba despre «Puşlamaua» a lui Pierre Chesnot, în care joc rolul principal şi se bucură de foarte mare succes şi am scos şi o premieră după un text grecesc, o comedie a doi oameni de televiziune la modă la Atena, «Moştenirea norocului» sau «Savarine cu rom» de Thanasis Papathanasiou şi Mihalis Reppas. Am avut o satisfacţie pentru că se bucură de succes, vine lumea, or, asta pentru un artist ce poate însemna mai mult.

Sunt bucuros că am o fată, de la care am doi nepoţi care joacă baschet şi merg la meciuri. Îmi dau telefon şi-mi spun că au băgat ei la coş. Sunt nişte bucurii extraordinare pentru mine. Să dea Dumnezeu ca şi anul pe care îl începem să pot să-mi continuu seria de spectacole şi ce-o mai vrea el. Niciodată nu am planificat nimic, am luat viaţa aşa cum e, am primit de la ea ce a vrut ea să-mi dea şi mi s-a părut un lucru mai onest aşa. Regret că tinerii mei colegi nu se bucură de şansa formidabilă pe care a avut-o generaţia mea. Pe noi ne-au îndrumat foarte atent nişte mari oameni de teatru. Am avut regizori foarte buni, Dumnezeu să-i odihnească, mulţi au dispărut. Eu am avut norocul să intru pe mâna lui Vlad Mugur, iar la film, pe mâna Malvinei Urşianu sau a lui Mircea Veroiu. Aceşti oameni întreţineau, cultivau, educau, construiau o personalitate actoricească. Dacă puneau mâna pe un talent aveau scopul declarat de a-l duce mai departe. Nu-l foloseau într-un spectacol şi apoi îl abandonau. Aşa se năşteau marile vedete în teatru şi în cinema. Astăzi nu mai există această pedagogie. Lucrurile au devenit puţin comerciale, se fac rapid, ca să ne luăm banii repede, şi nu mai este acea aprofundare şi grijă pentru a construi nişte creatori interesanţi. A dispărut pedagogia, spiritul acesta de ceva pozitiv, ceva care este bun, care să te determine să te gândeşti la mai departe. Au primit aşa o transformare toate lucrurile acestea, dar nu spre bine, ci spre rău. Am această amintire bună din trecutul meu. Am avut şansa unor regizori buni care m-au descoperit, m-au luat şi m-au dus mai departe, mi-au dat roluri, au văzut cam ce-mi trebuie ca să surprindă cu mine într-un spectacol de teatru sau un film. Malvina Urşianu m-a cultivat, am jucat cu ea patru mari filme. Cu Vlad Mugur am avut turnee repetate în străinătate, acest om era un mare animator. M-a format, m-a cultivat, m-a crescut. E mare lucru, or, regizorii de astăzi nu vor să mai facă lucrurile astea şi se simte. Găsim tineri foarte talentaţi, este o generaţie cu multe talente, dar nu este suficient.

Poţi să iei cu bucata un actor, poţi să-l creşti. Teatrele nu mai au regizori angajaţi, aceştia sunt liber-profesionişti. Dacă ei văd un talent ar trebui să-l ia. Pun un spectacol la Naţional, au pus ochii pe un actor tânăr, ar trebui să-i dea un rol, să-l cultive, să-l ducă mai departe. Un rol care să-i meargă, să studieze talentul care le-a picat în mână. Lumea vine la teatru, în el am avut peste cinci sau şase roluri, am avut un succes formidabil în străinătate cu «Caligula», cu «Visul unei nopţi de vară». Primul rând pentru actori, să nu se supere regizorii şi nici dramaturgii. Actorii se expun. Regizorii, ca şi autorii, se exprimă prin actori. Noi suntem interpreţii lor de fapt, fără noi nu pot exista. Ei nu mai preţuiesc suficient actorul, or, acesta este unealta primordială într-un spectacol sau într-un film. Nu gândeşti aşa, lucrurile încep să fie discutabile.

Toate zilele pe care mi le dă Dumnezeu sunt frumoase şi îi mulţumesc că mi le dă. Îmi spun mereu cine sunt eu, de ce să fiu sărbătorit? Dar sunt şi eu un om. Mie nu-mi prea plac lucrurile acestea. E o anumită vârstă când începi să nu mai pui preţ pe lucruri din acestea, de sărbătoare. Eu sunt obişnuit să creez, să fac ceva, aceasta este marea mea satisfacţie. Restul e simplu. O să ciocnesc cu soţia mea un pahar cu şampanie, ea o să-mi ofere o sticlă de parfum probabil, când e ziua ei, îi ofer eu. Sunt lucruri care prin repetiţie ele devin banale, iar atunci eu nu le mai preţuiesc aşa de mult. Am depăşit nivelul acesta. Am scris două cărţi, acum pregătesc alta. Să dea Dumnezeu să fim cu toţii sănătoşi! Să primim viaţa aşa cum este, că nu avem ce face. Speranţa moare ultima, de aceea sper ca lucrurile să aibă o altă vibraţie în viitor, să se facă undeva o lumină, pentru că trăim la această oră un moment foarte dificil. E foarte tulbure totul, trebuie limpezit, trebuie găsită o viziune care să ducă ţara aceasta, şi pe noi, mai departe frumos, după nişte criterii morale. Fără ele se duce totul de râpă. E nevoie de mai multă iubire de neam şi de ţară. Să nu ne mai entuziasmăm atât în faţa Occidentului şi a globalizării, tăvălugul acesta care ne anulează ca personalitate, şi să ne afirmăm noi în lume. Să devenim o verigă într-un lanţ interesant, nu al unităţii acesteia. Să nu mai imităm pe alţii!"