Foto: Desen de Romeo Răileanu
Scriitoarea Ileana Vulpescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
Cum trece timpul! De fapt, nu trece el, ci trecem noi. Noi trecem şi ne trecem. Aşa deci, trec şi eu prin timp. O trecere ce împlineşte astăzi 77 de ani: vorba ceea, o viaţă de om. Ce-i pot eu spune acum - unui om, cuiva aşteptînd să-i dezvălui sensul pe care crede că existenţa hărăzită mie îl are?
Fiind relativ cunoscută, datorită scrisului, cititorii sînt probabil dornici să afle cum s-a ivit acest imbold, din care mi-am făcut profesie, chiar profesie de credinţă. De cînd am învăţat alfabetul, am descoperit bucuria cititului. Deşi consider că muzica e arta artelor, mai aproape de suflet îmi rămîne tot cartea. Prin atmosferă, prin acţiune, prin personaje, între mine şi autor se înfiripă un fel de intimitate, o anume comuniune de gînduri şi de trăiri.
M-am apucat de scris, pentru că-mi simţeam sufletul ca un vas aflat sub presiune: nu presiunea fericirii, ci a nemulţumirii. Fără să fiu o cîrcotaşă, nu-mi scapă neobservat nici un fir de păr căzut în ciorbă. Din fericire! Deşi artişti fericiţi nu prea cred că există pe lume. Omul "fericit" - treacă de la mine adjectivul! - trăieşte clipa, nu compune simfonii, nu pictează, nu ciopleşte piatra sau lemnul.
Mi-ar părea bine să mă-nşel în privinţa creatorilor de visuri pentru ei şi pentru alţii. Scriind, îmi descarc sufletul, îndreptîndu-mi gîndurile şi fantezia spre semenii care suferă şi care se bucură, la fel ca şi mine. Nu mi-a plăcut să mă compar cu nimeni şi nu mi-am propus vreun podium pe care să urc, după cum nu aspir să mi se ridice statuie-n piaţă.
Mă consider un om simplu, care trăieşte simplu şi care se-adresează unora ca şi el. Mă bucur cel mai mult cînd pot ajunge la sufletul cuiva, făcîndu-l să se recunoască în ceea ce-i dăruiesc. De altfel, cred că orişicare gest artistic nu poate fi decît un act de solidaritate generoasă cu omul. Şi un semn de preţuire şi de respect. Îmi place mult să primesc daruri, dar şi mai mult să dărui. Scrisul e unul dintre darurile pe care mi-am îngăduit să le fac semenilor.
E nevoie-n lume de blîndeţe şi de comportament normal, în buna tradiţie-a decenţei şi-a respectului datorate celor care ne-nconjoară. Se cuvine să le-aducem un omagiu tuturor creatorilor de artă, clasici şi contemporani, în semn de recunoscătoare mulţumire că ne-au înfrumuseţat mintea şi sufletul, înnobilîndu-le.
După toţi numeroşii mei ani de viaţă, în care-am avut parte şi de bucurii şi de-amărăciune, cred că pot socoti bunătatea drept însuşirea cea mai preţioasă a omului, oricît i-ar fi de sclipitoare inteligenţa.
De ziua mea îmi doresc să mai am putere de-a scrie. Dar, mai ales, mă rog Domnului să mă ţină-n picioare şi-n toate minţile pînă-n cea din urmă clipă a vieţii. Şi tot Lui mă rog pentru liniştea şi pentru împăcarea sufletelor noastre. Să ne dea El tăria de-a-nfrunta răutatea şi de-a-ndura pier-derile şi despărţirile, fiind cu toţii trecători prin timp.
Comentarii
Astăzi e ziua ta... Ileana Vulpescu!
11 comentarii

ZgVmfhmRLQjZuj
E4JHy1 ppebhzmzhdbs, [url=http://xjgxccktzuzw.com/]xjgxccktzuzw[/url], [link=http://nnqehuwelrqc.com/]nnqehuwelrqc[/link], http://fvwvefiaylum.com/

marioara
va rog, din tot sufletul schimati fotografie. Pineti-i una frumoasa asa cum ii este sufletul.

marioara
Doamne, asemenea oameni nu cred ca se mai nast in aceasta Romanie mizera.Cum ati indurat aceste vremuri, stimata DOAMNA?
Toate florile primaverii vi le ofer, in dar. La Multi Ani!
Toate florile primaverii vi le ofer, in dar. La Multi Ani!

ioana
Sa traiti 100 de ani , sa ne daruiti inca multe cari !

GINA
VA DORESC SA V-AJUTE DUMNEZEU SA TRAITI 100 DE ANI.
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Chinezul Cui, colecţionarul de sticluţe de parfum
Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai multe exponate decât într-un muzeu: ...
Citește articolul
Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai multe exponate decât într-un muzeu: ...
Citește articolul
Volkswagen CC tradiţie cu accente premium
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
HTC Sensation XE - Pariul cu ibeats by Dr. Dre
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Cioran. De şi despre
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (93)
Luni, 27 aprilie.Făcând istoricul luptelor nemaipomenite duse astă-iarnă în infernul ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

