Astăzi e ziua ta: Laurenţiu Cazan

Mi-aduc aminte de cea dintâi apariţie a sa pe micile ecrane. Doar el şi pianul la care cânta "Hai, uită tristeţea!". Su­ccesul său a fost unul fulminant, numele lui era pe toate buzele, iar fe­tele se topeau pur şi simplu la ve­derea lui. E greu să-ţi imaginezi că acest lucru se întâmpla pe vremea co­­munismului, dar pot depune măr­turie oricând. Muzician şi interpret, Lau­renţiu Cazan a fost adoptat destul de repede în elita muzicală europea­nă şi internaţională, numele său figu­rând în topul ma­rilor ar­tişti. Compoziţiile sale au im­pre­si­o­nat publicul şi critica de specialita­te prin subtila ştiinţă de a îmbina cuceririle modernismului muzical cu te­mele tradiţionale, profund ro­mâ­neşti, pe care le-a redescoperit şi le-a recreat într-o manieră atât de per­so­nală. Laurenţiu Cazan şi-a săr­bă­torit ieri ziua de naştere.  Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

Mi-este dor de România mea ca patrie!
"Anul acesta este prima dată când am fost invitat să cânt colinde în România. Am fost la Buzău, împreună cu Oana Sârbu, şi am cântat colinde. Un generator de asemenea co­linde, cum este poporul român, nu merită să fie trist. Majoritatea colindelor acestea frumoase, româneşti, pe care nu se ştie cine le-a compus. Cum să nu fii impresionat când vezi că acest popor este generator de un folclor atât de variat, o spun şi ca specialist într-un fel, dar şi ca un iubitor de frumos. Când eram copil urmă­ream concertele de muzică populară şi ştiam ce se întâmplă cu folclorul nostru prin lume. Am fost şi martor la aşa ceva, la un festival în Olanda, în Doorn. Din peste 200 de ţări, România a ieşit pe locul I. Este suficient să priveşti portul nostru popular, iile noastre. Eram la Alba-Iulia, la un concert şi am văzut nişte ii la câţiva copii impecabile. I-am întrebat de unde le au şi mi-au spus că de la străbunica. Deci purtau costume care aveau peste 100 de ani. Dacă România este în stare să genereze asemenea valori inestimabile cum să nu ţi se pară că Dumnezeu este generos cu noi, ca popor. Nu mai vorbesc de Eminescu, de George Enescu, lumea ştiinţifică. Un alt exemplu sunt co­piii, în mod special fitefan Atîrgo­vi­ţoae de la Iaşi, care a luat un premiu în Italia, în ţara unde românii sunt cel mai prost văzuţi. Ne fac cinste copii frumoşi ca nişte îngeri, deştepţi, care vorbesc frumos la vârsta lor. Au rupt în mii de bucăţi inimile italienilor, este incredibil. Ne demonstrează nişte copii că în ţara asta atât de năpăstuită şi de întunecată, după 20 de ani de aşa-zisă democraţie, totuşi este lumina lui Dumnezeu în ei. De Sărbători există lumina lui Dumnezeu în noi. Trebuie să avem curajul şi să credem că aşa este. Am ajuns să nu mai credem nici asta. Dumnezeu nu face rating. Poate fi un titlu de articol, dar direcţia pe care omul la un moment dat se va îndrepta este tot către Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu. Auzeam mereu la postul de radio Europa liberă, înainte de ’89, că «secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc», cum a spus André Malraux. Da, pentru că la un moment dat drumul se îngustează atât de tare încât vom fi nevoiţi, dacă nu cumva deja am făcut-o, să alegem între rău şi bine. Trăim încă un soi de lux de a oscila. La un moment dat nu vom mai avea loc de întors. Poate de Sărbătorile acestea, Dumnezeu va face rating. Chiar dacă nu eşti foarte credincios îţi place să auzi de la ci­neva un gând bun, Crăciun fericit!, te bucuri când auzi acest lucru.

Mă doare că firme importante au confiscat culorile simbolice ale Crăciunului de ceva vreme, e păcat. De asemenea, cred că ar trebui ca de 1 Decembrie să vedem mai multe steaguri. Nu este o zi doar de chefuit. Poţi face asta când vrei. Ci să săr­bătorim Ziua Naţională în ideea de a ne recăpăta identitatea, despre asta este vorba în final. Orice am spune despre România de bine sau de rău, oamenii şi-au pierdut identitatea, mai ales pentru că nu mai trăiesc acel sentiment de patriotism. Mi-este dor de România mea ca patrie! Sună desuet pentru unii. Nu mai este modern să-l lauzi nici pe Dumnezeu. Modern este să calci totul în picioare. Tot ce derivă din dumnezeiesc – artişti, oameni de ştiinţă, copii – este călcat în picioare. Da, mi-este dor de România ca patrie. Nu mă gândesc aici la comunism. Cum se face că foarte mulţi români se gândesc cu nostalgie la multe lucruri din perioada comunistă? Pentru că aşteptările au fost infinite în perioada de după revoluţie. Noi am fi vrut să fie mult mai bine. Poporul nostru are o lumină în ciuda faptului că se desacralizează multe astăzi. Omul nu va avea de ales în următoarea perioadă, Dumnezeu i se va revela. Hai să ne colindăm unii pe alţii, poate astfel devenim mai buni!"