Astăzi e ziua ta... Maria Gheorghiu!

"Ştiu că voi ajunge acolo SUS..."

Maria Gheorghiu, un nume de referinţă în peisajul artistic românesc, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

"De la o vreme am început să număr altfel clipele, orele, zilele, anii. Nu ştiu de ce, poate doar pentru că în ultimul timp am pierdut iremediabil câţiva oameni dragi de a căror prezenţă nu am ştiut să mă bucur îndeajuns atunci când se putea... Aşa că, vă zic, ziua de 28 a lunii august este doar încă o zi din cele care mi-au mai rămas şi încerc să fac din ea una memorabilă. Nu neapărat dintre acelea care se trec în calendarul personal cu roşu, dar cu siguranţă una de care să ştiu eu foarte sigur că nu a trecut pe lângă mine (poate să definitivez un cântec, poate să mai descopăr vreo lume ascunsă printre rânduri). Asta înseamnă că am să am grijă să nu fie populată decât de oamenii pe care îi doresc în preajma mea, cei cărora le pot oferi ce am eu mai bun şi mai frumos şi, bineînţeles, să mă încarc la rândul meu cu ceea ce au ei mai bun şi mai frumos. Pentru cei care încă nu ştiu, sunt un om al cărui destin a fost hotărât dinainte şi care, pentru a-şi împlini menirea, duce zilnic bătălii cu sine însuşi, cu ignoranţa unora, cu nesimţirea altora, cu ipocrizia, cu furia, cu balastul şi mizeria care trebuie înlăturate pentru ca în final să ni se arate tuturor şi frumuseţea umană.

ŞANSĂ TĂRZIE
Sunt un artist care a avut şansa târziu... e adevărat... să fie lăsat să se exprime. Şi am făcut lucrul acesta pe scene importante ale ţării şi ale lumii, singură sau împreună cu oameni care chiar au ceva de spus. Între împlinirile artistice memorabile se numără colaborările cu artiştii francezi Dominique Voquer şi Anette Baneville, cu spaniolul Patricio, dar şi cu orchestra Filarmonicii din Kiev, de asemenea, colaborările în spectacolele de muzică şi poezie alături de mari artişti români în viaţă sau care au trecut Dincolo (Leopoldina Bălănuţă, Ştefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan, Dorel Vişan, Eusebiu Ştefănescu). Nu ştiu cât de importantă este enumerarea albumelor editate până acum, eu cred că cel mai important este să ştii că o parte din cântecele tale au intrat în arhiva sufletească a semenilor şi că cel puţin într-un cântec se regăsesc la un moment dat. Totuşi, pentru conformitate, albumele sunt cinci la număr, respectiv «Lacrimi în flăcări», «Canon şi Maria Gheorghiu», «Pe la case luminate», «Floare de vârtej» şi «Timp netrăit». În prezent lucrez (în sfârşit am intrat în studio!) la albumul nou, care se va numi «Curcubeu», şi care adună câteva dintre cele mai frumoase cântece din ultimii ani («Curcubeu», «Adună-mi, mamă, umbra», «Cântecul lui Octavian Paler», «O cheie pentru tine», «Halta nebunilor fericiţi» etc.), dar şi piese mai vechi, needitate până acum («Perechea sălbăticită»).

COMUNICAREA CU PUBLICUL
Am învăţat în decursul anilor petrecuţi pe scenă că definitorie pentru un artist este comunicarea cu publicul, faptul că trebuie să-i convingi de sinceritatea gestului tău artistic, să le dai ocazia să se regăsească în cântecele tale şi, cel mai important, să ştie că tu eşti acolo pe scenă pentru ei, nu pentru tine. Nu am făcut niciodată o ierarhizare a scenelor pe care am cântat, pentru că nu scena cu numele ei este importantă, ci actul artistic în sine. Are vreo importanţă că ai cântat pe scena Filarmonicii din Kiev sau în nu ştiu ce sală mare de concerte din Paris, Madrid, Roma sau Chicago atâta vreme cât tu nu ai reuşit să convingi, să simţi publicul vibrând cu tine la fiecare notă, respiraţie sau tăcere? În ceea ce mă priveşte, foarte puţine au fost cazurile în care să nu mă recunosc pe scenă. Când s-a întâmplat, am intrat în şedinţe prelungite cu mine încercând să-mi explic ce anume nu a mers. Mi-au prins bine toate nopţile şi zilele de vorbă cu artista, m-au ajutat să ajung la ceea ce sunt astăzi. Ştiu că nu am ajuns încă la maturitatea artistică. Nu sunt încă în punctul în care să spun: «Eu sunt Maria Gheorghiu şi vreau să-mi acordaţi câteva clipe din preţiosul dumneavoastră timp, pentru că am ceva important de spus». Încă experimentez stări, caut răspunsuri, încerc să înţeleg ce-şi doreşte omul când vine să mă asculte. Degeaba am trăit eu momente care pentru mine pot intra la categoria extaz artistic, dacă nu am reuşit să transfer starea de graţie publicului. Aici e de fapt bătălia. La capitolul dorinţe stau foarte bine.

Deşi ştiu foarte bine că nu le poţi avea pe toate, că undeva se întâmplă şi răstignirea, că trebuie plătit un preţ pentru acest talent, îmi doresc totuşi o viaţă în doi, alături de un om care să merite darurile mele, un CURCUBEU care să fie măsura a ceea ce sunt cu adevărat, o scenă pe care să mă exprim ştiind că undeva în dreapta mea se află MARCEL IUREŞ, artistul pe care îl preţuiesc într-atât încât, atunci când îl voi întâlni, îi voi săruta mâna. Am credinţa că într-o bună zi, atunci când voi fi suficient de pregătită pentru această împlinire artistică, ea va veni. În rest, îi mulţumesc în fiecare zi bunului Dumnezeu pentru toate darurile de care mă lasă să mă bucur, mă rog pentru sănătatea mamei mele şi să o ocrotească pe Maria Cassandra, fetiţa mea.

AMINTIRI
Dacă ar fi să rememorez câteva din întâmplările dragi din trecut, una dintre ele ar fi naşterea fiicei mele în urmă cu 23 de ani, aceea a reprezentat împlinirea mea ca femeie, au fost apoi întâlnirea cu Joan Baez, căreia am avut şansa să-i înmânez discul meu de colinde şi să-i spun că datorită ei am apucat drumul folk-ului, şi încă una dragă, aceea în care Leopoldina Bălănuţă mi-a spus: «Tu nici nu ştii ce aură există în fiinţa ta!», acesta fiind de fapt şi momentul în care mi-am conştientizat menirea artistică. Am primit de curând şi o confirmare venită din Portugalia, de la una dintre cele mai mari cântăreţe de fado, Dulce Pontes. A ascultat înregistrarea mea din concert cu fado-ul «Cancao do Mar» şi a scris aşa: «Are voce fatidică şi blândă, cu un accent portughez rotund. Poate cânta fado cu succes. Cred că, pentru ea, muzica este o raţiune de a trăi, nu oricine cântă fado, pentru că muzica fado trebuie trăită cu fiecare celulă, o atingere de aripă sau un zbor frânt, o iluzie sau utopie, plâns sau bucurie, bine sau rău. Toate se găsesc în această fiinţă a lui Dumnezeu şi sunt bucuroasă că ne aflăm sub acelaşi soare». Am lăsat pentru final cel mai important lucru. Sunt extrem de fericită şi recunoscătoare pentru faptul că Folk You!, anul accesta, a însemnat mult mai mult pentru mine decât un recital de 30 de minute în faţa a 10.000 de oameni frumoşi, veniţi la malul mării pentru întâlnirea cu spiritul lui Florian Pittiş («Pomul vieţii creşte mândru unde spiritul e viu...», vă amintiţi?... Încercaţi să vizualizaţi afişul festivalului de anul acesta), dar şi cu artiştii de excepţie în faţa cărora am făcut reverenţă. Faptul că am primit girul de a prezenta maratonul de la Vama Veche (trei zile însumând 24 de ore de spectacol) şi că am reuşit să mă achit de sarcina primită, mă îndreptăţeşte să cred că şi anul acesta am mai câştigat o bătălie, cu sau fără coroniţa de învingător. Trăgând linia şi făcând socoteala, am mai urcat o treaptă. Mai sunt destule, ştiu, dar la fel de bine ştiu şi că voi ajunge acolo SUS!"