Foto: Desen de Romeo Răileanu
Prorector al Universităţii Bucureşti, Maria Voinea îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
A dedicat mare parte din timp, energie şi cunoaştere studenţilor săi dragi, sociologi, jurişti, psihopedagogi, cu care se mândreşte. Îi consideră partenerii săi profesionali, prietenii săi, îi respectă şi se bucură de succesele lor. A fost primul decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, iar cariera de profesor universitar i-a adus satisfacţia muncii temeinice. Prorector al Universităţii Bucureşti, Maria Voinea îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
În anii de maturitate profesională, prof. Univ. dr Maria Voinea a rezervat un loc special doctoranzilor, în pregătirea cărora s-a implicat cu mintea şi cu sufletul, sugerându-le metafora care a marcat-o în mod deosebit: "Orice ideal social e ca steaua polară luată ca îndreptar ca să-ţi arate direcţia în care trebuie să mergi, măcar că la steaua polară nu vei ajunge niciodată. Nu să ajungi la ea e important, ci să depui toate străduinţele tale spre a merge în direcţia ei".
ENTUZIASM
"Pentru orice universitar, spiritul lui iunie este plin de examene, licenţe, dizertaţii, satisfacţii, festivităţi de absolvire. În acest context, aniversarea mea are mai puţină importanţă. Sărbătoare prin muncă, ceea ce nu este rău, cu atât mai mult cu cât nu mi-am pierdut entuziasmul şi bucuria de a trăi din plin fiecare zi.
Profesia de sociolog m-a făcut să descopăr mereu lucruri interesante, iar universul în care trăiesc este inepuizabil în această privinţă. Nu-mi plac rutina, plictiseala, plafonarea; prefer activităţile care necesită soluţii pe termen scurt şi-ţi dau satisfacţia rezolvării lor. Desigur sunt implicată şi în probleme de anvergură care-ţi consumă timp, energie şi-ţi stimulează creativitatea.
La vârsta mea este firesc să mă gândesc mai mult la trecut decât la viitor, să fiu mai mult nostalgică şi mai puţin critică. Nu consider că am pierdut tinereţea, ci, dimpotrivă, mă gândesc la ea ca la o motivaţie permanentă pentru ceea ce sunt provocată să fac în profesia de dascăl şi în funcţia de prorector al Universităţii din Bucureşti.
PĂRERE DE RĂU
Deşi am publicat 12 cărţi de autor şi altele în calitate de coautor - regret că nu am scris pe cât aş fi dorit; în general pot să spun că sunt mai bun orator, decât autor şi după ce public o carte sau un manual universitar mi-e foarte greu să fac referire la el. Prefer să adaptez şi actualizez în permanenţă, să ţin cursuri active, participative, în care studentul să-mi pună întrebări sau să completeze informaţia oferită de mine. Comunitatea universitară are astăzi mai multă vizibilitate; există mobilitate şi dinamism aduse de stagiile în străinătate ale profesorilor şi studenţilor, de cerinţele şi standardele europene.
Am încredere în viitorul tinerilor pe care-i formez şi în puterea lor de implicare şi influenţare. Sper să gândesc aşa şi peste mulţi alţi ani când nepoţica mea, Iris Maria va avea vârsta şi capacitatea de a duce mai departe lucrurile bune lăsate de generaţia mea".
Comentarii
Astăzi e ziua ta... Maria Voinea!
2 comentarii

S. Gabriela
Toate cele bune dumneavoastra si familiei dvs. Multa sanatate, bucurii, entuziasm si sper sa ramaneti la fel de solara.

Bruno Stefan
Va doresc o viata frumoasa si implinita. Sunt mandru ca am fost studentul dumneavoastra. Stiu ca toti colegii mei de generatie va respecta si va admira pentru bunatatea si distinctia pe care ati aratat-o constant fata de noi in cei 20 de ani de cand va cunoastem. Pentru mine intruchipati ce a avut mai bun generatia dumneavoastra de sociologi. La multi ani!
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

