Astăzi e ziua ta, Mariana Nicolesco

Mariana Nicolesco îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!

“Am dăruit fără umbră de rezervă tot ce puteam oferi compatrioţilor mei”
“Timp de ani şi ani de zile, când nu mă puteam reîntoarce pe locurile natale din cauza regimului la putere şi când vocea şi cântul mă purtau pe aripile gloriei în marile teatre de operă ale lumii, eram mândră să citesc în ziare şi reviste titluri de articole ori menţiuni de genul: Il grande soprano romeno Mariana Nicolesco, La Gran Diva Rumana Mariana Nicolesco, The Great Romanian Soprano Mariana Nicolesco. Asta în Europa şi în America, în Japonia şi în America de Sud. Referinţa la ţara din care veneam arunca o lumină aparte, splendidă, spre orizonturile carpatice, şi o dată cu aceasta o mare bucurie în sufletele părinţilor mei, ale prietenilor de aici şi ale multor români care aveau să-mi mărturisească în ultimele două decenii curajul pe care aceste ştiri îl aduceau în familiile lor prin posturile de radio străine, Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle şi altele: curajul şi speranţa, ideea că românii pot reuşi pe lumea asta lucruri extraordinare. Se crea chiar o unitate naţională, în timpuri grele, printr-o sensibilă identificare a multora de acasă cu unul de-al lor plecat să-şi înfrunte destinul artistic pe marile valuri ale existenţei.

Am resimţit intensitatea acestui sentiment încă de la primele mele recitaluri la Ateneul Român, în 1991, când aveam să cânt pentru prima oară în România. Am resimţit şi resimt această solidaritate de atunci încoace zi de zi, oriunde m-aş afla în ţară. Oamenii ştiu că mi-a fost dat să ating culmi ale artei cântului şi resimt acest lucru într-un profund acord cu propria lor fiinţă. Şi mai ştiu un lucru: că tot ce am făcut în ţară din 1991 încoace am făcut gratuit, că n-am căutat să-mi aproprii nimic şi că am dăruit fără umbră de rezervă tot ce puteam oferi compatrioţilor mei, şi în primul rând tinerelor generaţii de artişti.

Iată de ce în Bucureşti, la Brăila, Braşov, Cluj, Sibiu sau în călătoriile mele în Italia, Franţa, Bulgaria, Grecia, ori chiar la Malta, când mă recunosc unii români, sau grupuri întregi, mi se întâmplă să aud aceste cuvinte tulburătoare: « ­ Vă mulţumesc, sau vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut şi faceţi pentru noi». Nu am făcut nimic pentru ei personal, dar sentimentul de comunitate şi de comuniune pe care-l exprimă e o solidă dovadă că naţiunea noastră există.

Timidă, camuflată, frustrată, această comuniune a sufletelor e o forţă imensă, care nu-şi găseşte însă, la ora actuală, expresia în viaţa publică, ceea ce divide şi separă trecând, temporar sper, înaintea a ceea ce uneşte.

Cântul e o artă sacră, legătura cea mai directă şi mai profundă a fiinţei noastre cu Domnul, şi minunatele manifestări pe care le-am creat în România, Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée la care, din 1995 încoace, s-au prezentat peste 2000 de concurenţi, în imensa lor majoritate români, dar şi din alte 47 de ţări, Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, pe care le ofer în anii dintre o ediţie şi alta a Concursului şi Festivalului, succesul mondial al acestora, reprezintă, în mod evident, mărturia adeziunii noilor generaţii la o înaltă spiritualitate, la o minunată comuniune prin artă, pe care eu m-aş bucura s-o regăsesc în spiritul şi curajul tuturor românilor.”