Arhiva
Calendar .
Sâmbătă, 11 februarie 2012
SHOP

Astăzi e ziua ta... Mihai Voiculescu!

21 noiembrie 2009
  
Profesor universitar doctor Mihai Voiculescu, şeful Clinicii de Medicină Internă din cadrul Institului Clinic Fundeni, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului, îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Anul 2009 a fost un an destul de frământat în ceea ce priveşte situaţia economică, politică şi nu numai în întreaga lume şi, aşa după cum observaţi, în fiecare zi şi la noi în ţară. S-au creat răni dureroase şi care posibil vor lăsa urme adânci în viaţa şi destinul multora dintre noi. Ca medic şi profesor universitar nu pot şi nu am voie să fiu sceptic şi rămân la convingerea că aceste răni pot fi vindecate. Rămân cicatricele. Nu ştiu în ce măsură ele vor mutila chipul şi înfăţişarea unora dintre noi.

Ca niciodată însă, schimbările sunt impresionante şi majoritatea de factură negativă. Cei tineri, în măsura în care se vor lăsa călăuziţi de către cei cu experienţă, vor merge înainte. Sper şi doresc cu înţelepciune. De asemenea, sper ca eforturile făcute să nu fie zadarnice şi chiar dacă nu se vor constitui în realizări materiale va rămâne cel puţin o experienţă de viaţă.

Urez tuturor prietenilor să treacă cu bine de această perioadă cu sănătate şi fericire. Gândul meu, de asemenea, se îndreaptă spre soarta Institului Clinic Fundeni, care, pe marea neliniştilor provocate de furtuni trecătoare, se înclină astăzi precum o corabie care încearcă să ajungă la un ţărm. Sunt sigur că raţiunea, bunul simţ şi, nu în ultimul rând, profesionalismul acelora care deţin funcţii de conducere ale Clinicilor din Institutul Fundeni nu vor lăsa ca acestă minunată navă amiral a medicinii româneşti să eşueze. Un rol important revine climatului politic pe care îl dorim cât mai raţional şi cald."
Taguri asociate:     calendar
Comentarii
Astăzi e ziua ta... Mihai Voiculescu!
2 comentarii
sauan vasile
LA MULTI ANI DZEU SA VA BUCURE SI SA VA BINECUVANTEZE MAINILE SI INTREAGA FAMILIE VA INCREDINTAM IN BRATUL DOMNULUI SA VA FOLOSEASCA ACOLO UNDE E NEVOIE AMIN
30/10/2011 20:14:10 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
daniela matei
LA MULTI ANI
FERICIRE SI SANATATE MULTA.
MUTUMESC DOMNULUI PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR MIHAI VOICULESCU,PENTRU CE A FACUT PENTRU MINE UN MARE OM UN MARE CARACTER !!
21/11/2009 18:04:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format La minus 20 de grade, protest împotriva lui Băsescu şi a noului prim-ministru Ungureanu ... Citește articolul
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ... Citește articolul
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ... Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ... Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE