Astăzi e ziua ta: Nicolae Iliescu

„Nu ştiu dacă mă cunoaşteţi îndeajuns şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, înainte de a fi scriitor, sunt colecţionar de cuvinte ale limbii române. Căci scriu, am omis să vă spun asta, pentru Limba Română, care e plină de vitamine, musteşte şi tămăduieşte în acelaşi timp. Aşadar, după cum ar spune o cunoştinţă comună pe care presupun că o şi preţuim împreună, «trăiesc pentru Limba maternă şi asta îmi cam ocupă tot timpul». Neîndoios, nu citesc numai în româneşte, nici nu mă interesează cât va răzbi prin secoli idiomul nostru, dar literaturile străine îmi dau porneala spre tărâmuri noi şi îmi sugerează modalităţi de abordare a Departelui.

În astă iarnă răzvrătită şi bezme­tică, ce mai bântuie o vreme peste coteţul nostru carpato-danubiano-pontic, îmi dau seama că idealul spre care am pornit încă dintr-a şasea, meseria de scrietoriu, nu se mai poate înfăptui în niscai timpuri extrem de individualiste şi impregnate de un consumism exagerat şi dirijat. Nu credeam să învăţ că scrisul va avea atâta încărcătură politică, nu credeam că fără aşa ceva nu se poate şi nu eram deloc pătruns de forţa «iradiantă» a acestei vorbe ce miroase, ei bine, a pământ încălzit de soare. Dar politica nu trebuie să apară în text decât ca personaj sau ca servitor pri­vilegiat al libertăţii de mişcare!

Desigur, pricep că am stăruit prea multă vreme în Vechiul Regim şi că suntem injectaţi cu habitudinile lui,  înţeleg că modul de viaţă şi pistele de transport social s-au schimbat cu totul de mai bine de două decenii, dar văd că lumea românească stă în continuare într-un peş, stă pieziş, gâfâie aprig jinduind spre un liman senin. Nu m-am gândit niciodată dacă era mai bine să mă nasc în alte bălţi de stuf sau sub alt Timp fiindcă, vedeţi dumneavoastră, cât de frumoasă şi doldora este  Florenţa, poate că nimereai să te naşti în vremea ciumei şi nici nu ajungeai să-l cunoşti pe Boccaccio!

Îmi pare bine că graseiez, că am prenumele şi numele formate din şapte litere fără un singur «r», îmi pare bine că v-aţi gândit la mine, lucru pentru care vă mulţumesc din suflet, şi-mi pare rău că stau prea puţin timp alături de soţie, de părinţi, de nepoţei, de cei dragi. Miezul vieţii  începe cu primul dinte şi se termină cu primul implant sau primul pivot, restul este inconştienţă, vrednicie, cunoaştere şi conformism doct şi auster, imagine de om serios, la casa lui! Frumuseţea vieţii stă  în clipele de singurătate, în paginile cărţilor şi, mai ales, în copilărie. Şi, deseori, în copilărire. Fiecare scriitor vrea la debut să fie Dante, Shakespeare sau Dostoievski, eu vreau să fiu martorul asaltului morilor de vânt ale clăpăugului ăluia cu basca de tablă!”