Astăzi e ziua ta: Paul Cătuşanu

Este membru fondator al formaţiei Antract şi este singurul care a rămas să ducă stindardul Antract mai departe. Pentru că a înţeles că prima dragoste nu trebuie trădată niciodată. "Muzica e viaţa mea... Nu ştiu exact momentul când m-am îndrăgostit de muzică, pentru că sunt îndrăgostit de ea de când mă ştiu... Cred că m-am născut când trebuia, dar din păcate unde nu trebuia. Aproape că sunt convins de asta... În acest moment, rock-ul este, după părerea mea, la reanimare. Depinde doar de cei care cântă acest gen să continue să lupte împotriva muzicii facile şi de conjunctură", spune Paul (Bobiţă) Cătuşanu pe site-ul trupei sale. Mâine împlineşte 40 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".


"Rock-ul este la reanimare..."
"Având în vedere că anul acesta schimb «prefixul» prin aniversarea celor 40 de ani de viaţă, mă pregătesc intens pentru organizarea acestui eveniment. Este un sentiment destul de ciudat, că în trupul unui om de 40 de ani trăieşte un spirit de 20 de ani. Trecerea timpului, în ceea ce mă priveşte, nu a lăsat urme prea adânci, cu excepţia câtorva kilograme în plus în zona abdomenului, de care sunt foarte hotărât să scap. În rest, mă simt foarte tânăr şi am un tonus excelent.

Aventura mea în muzica rock a început în anul 1984, când împreună cu fraţii Cristian şi Zelu Iordan am început să cântăm rock, fascinaţi de sunetul chitarelor electrice şi de formaţiile celebre ale acelor ani, Queen, Aerosmith, Van Halen, Rolling Stones, AC/DC şi lista poate continua... Sper să îi văd şi pe cei de la Van Halen la Bucureşti!

În decursul celor 26 de ani de carieră am învăţat destul de multe lucruri care m-au format ca om. În primul rând, faptul că am intrat în contact cu oameni din spatele scenei de la care am învăţat «secretele» acestei meserii. Acum conduc o importantă firmă de producţie de evenimente, iar succesul ei se datorează în mare măsură lucrurilor învăţate de-a lungul carierei mele ca muzician.

Aniversarea celor 25 de ani de activitate alături de Antract este cea mai mare împlinire profesio­nală, iar, în plan personal, copiii mei, Mihnea şi Rareş, sunt cea mai mare împlinire a mea. În plan profesional, sunt dezamăgit de «industria muzicală din România» şi de marile frecvenţe FM din ţară care difuzează Antract foarte rar în comparaţie cu alte genuri omniprezente în eter, iar în plan personal de încrederea acordată unui «prieten» care a uitat să îşi plătească o datorie în bani.

Mi-ar plăcea să retrăiesc emoţia primului concert din 8 martie 1984; sentimentul de mândrie când am devenit pentru prima dată tată şi ziua de 27 martie 1998, când mi-am cunoscut jumătatea."