Astăzi e ziua ta: Paul Nancă

„Începutul carierei mele coincide, oarecum, cu începuturile muzicii pop-folk-rock-jazz din România, mai precis cu vremurile celui mai crunt underground din perioada comunistă. Înclinaţiile mi-au devenit vizi­bi­le încă de prin anii gimnaziului, când eram activ în zona «serbărilor», «re­uniunilor» şi «ceaiurilor dan­san­te», atât cât erau tolerate sau scăpate de sub control aceste manifestări «de­ca­dente» ale «propagandei imperia­liste». Din ce în ce mai activ am fost în perioada liceului şi a studenţiei, când am început şi să am colaborări constante şi în presă (aveam rubrici mu­zi­cale săptămânale sau periodice la Viaţa Studenţească şi Scânteia Ti­ne­re­tului) şi când am luat şi primele con­tacte cu muzicieni importanţi (Johnny Răducanu, Dan Andrei Aldea, Liviu Tudan, Mircea Florian ş.a.).

Nici angajarea mea «în câmpul muncii» nu m-a potolit, aşa că am în­ceput în paralel să lucrez, mai mult sau mai puţin voluntar, la organizarea unor evenimente majore de sub egida BTT (Biroul de Turism pentru Tineret): Serbările Mării, Serbările Zăpezii, Festivalul de Jazz, reuşind chiar primul (şi singurul, din păcate) Fes­tival Rock la Costineşti, care chiar s-a chemat «rock» – culmea sacrile­gi­u­lui, pe vremea aceea (1982), şi mul­te turnee cu artişti de folk şi rock (Compact, Holograf, Iris, Roşu şi Negru, Mircea Vintilă, Doru Stăn­cu­lescu, Zoia Alecu etc. etc.), mascate sub generice «mobilizatoare», pentru a fi acceptate de «conducerea su­pe­ri­oară de partid». 

În paralel cu abilităţi pe care nici eu nu mi le-aş fi bănuit, am reuşit să promovez, în revista studenţilor din Bucureşti, literatura generaţiei ’90, prin colecţia «Cartea cea mai mică», debut mascat al celor mai mulţi autori de valoare din ultimii ani ai comunismului. În decembrie 1989 am ho­tă­rât, împreună cu câţiva dintre aceşti pri­e­teni la fel de «nebuni» (Dan Silviu Boerescu, Horia Gârbea, Bogdan Teodorescu şi Dan Ioaniţescu) să în­fiin­ţăm una dintre primele pu­blicaţii cu adevărat independente din România – săptămânalul Phoenix, care a rezistat cu tiraje în jur de 100.000 de exemplare până în 1995.

Debutul în industria muzicală propriu-zisă a constat în intermedierea apariţiei primului album Pasărea Colibri (ai cărei membri îmi erau apropiaţi), album editat de «East & Art», casa de producţie condusă de polonezul Robert Czepjela, având un rol în debutul multor artişti ro­mâni care au făcut istorie ulterior (Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Şuie Paparude, B.U.G. Mafia etc.). Primul ar­tist cu care am semnat contract de ma­nagement a fost Mircea Rusu, de care mă leagă nenumărate amintiri.

Au urmat, în ordine aleatorie: Vali Sterian, Narcisa Suciu, Paula Seling, Ada Milea, Analia Selis, Alexandrina Hristov ş.a. La capitolul realizări de care sunt mândru includ – la limita paradoxului, faptul că i-am îndrumat către destinaţii mai adecvate profilului lor muzical pe: Genius, O-zone sau Andre. În schimb, am fost şi sunt încântat că am lucrat (în unele cazuri, în regim de exclusivitate pentru România) spectacole cu: Tori Amos, Joan Baez, Patricia Kaas, Suzanne Vega, Buena Vista Social Club, Uriah Heep, Megadeth, Faithless, Al Bano, Toto Cutugno, Juanes şi mulţi, mulţi alţii. Printre numele cele mai mari, citez cu bucurie pe: Jean Michel Jarre, Beyonce sau Black Eyed Peas.

De unii dintre ei îndrăznesc să spun că mă leagă chiar o adevărată prietenie. E o mare împlinire că am lucrat cu aceşti artişti uriaşi şi oameni ade­vă­raţi. Cu unii sau cu alţii, cu ei am pro­iecte importante pentru viitorul cât mai apropiat. Dar cea mai mare re­a­li­zare şi cea mai importantă încă do­rinţă pentru viitor poartă acelaşi nu­me: Paula Seling. Realizare nu cred că mai este cazul să spun de ce. O pro­bează întreaga sa activitate de când am cunoscut-o, în urmă cu 15 ani, şi până acum. Dorinţă pentru viitor, pentru că este întotdeauna loc pentru mai mult şi mai bine. Paula merită o şi mai mare (re)cunoaştere internaţională, pe măsura dotărilor sale, într-adevăr excepţionale.”