De Sfinţii Constantin şi Elena. Autor, eseist, critic şi istoric de artă, Radu Varia şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Într-un rând, această sărbătoare, zi de naştere şi onomastică pentru mine, m-a găsit la celălalt capăt al pământului, în Insulele Hawaii, contemplând măreţia violentă a naturii. Altă dată mă aflam în fastuosul Palat al Maharajahului din Jaipur, venerând India şi adâncurile misterioase ale civilizaţiei. Observam acolo, nu fără o anume fascinaţie, adevărul spuselor de la noi: "Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus". Pe Mariana Nicolesco, fără să ştie nimic despre ea, despre vocea ei, despre operă şi despre triumfurile ei pe marile scene lirice ale lumii, toţi, oriunde am fi mers, o numeau din instinct Maharani. Regină.
Tudor Arghezi mă primea întotdeauna cu multă simpatie. Pe volumul "Cu bastonul prin Bucureşti" mi-a dat o dedicaţie cuprinzând o metaforă pe care n-am regăsit-o în analele noastre literare: "Încă o carte se înghesuie în biblioteca alesului prieten al cuvintelor scrise, Radu Varia, cu dragostea semnatarului".
Într-o seară de 21 mai, care se întâmpla să fie şi ziua lui de naştere, şi cum nu-i urasem "La mulţi ani!", i-am adresat două-trei rânduri pe care, trecând pe Aleea Aviatorilor, unde locuia, le-am predat personal unei tinere bone îmbrăcată în alb şi albastru, ca în Elveţia, unde Arghezi trăise cândva. Aceasta, pe care o vedeam pentru prima dată, mi-a cerut să nu plec, căci "Domnul ţine neapărat să răspundă". Într-o fracţiune de secundă mi-a remis, la rândul ei, un plic în care aveam să găsesc o bancnotă albastră de cinci lei, pregătită anume pentru mesageri. O păstrez şi azi.
Sărbătoarea din acest an m-a găsit în mijlocul a mii de imagini. Lucrez la o nouă ediţie americană a cărţii mele "Brâncuşi", versiunile anterioare fiind epuizate, ca şi ediţia franceză publicată de Gallimard, ori cea japoneză editată de Seibu. Pregătesc totodată o conferinţă despre Brâncuşi, ce va avea loc la sediul Băncii Centrale Europene din Frankfurt. O conferinţă la care vor asista, înţeleg, guvernatorii băncilor centrale din ţările Uniunii Europene. La Universitatea Waseda din Tokio, în schimb, a trebuit să mă supun rigorilor academice, vorbind despre "Premise filosofice şi determinări matematice" în opera acestuia. De asemenea, termin proiectul unei vaste expoziţii a operelor sale, prima în Spania.
În fine, după peste patru decenii în care am organizat în Europa şi în America expoziţiile marelui pictor Horia Damian, iată că iniţiativele mele de a-l face cunoscut şi în ţară prind corp în toamnă, cu evenimente extraordinare, la Palatul Mogoşoaia şi la Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti.
Încolo? "Ce gândiţi despre nemurirea sufletului şi despre reîncarnare?", m-a întrebat odată, tot de ziua mea, Salvador Dali. Exasperându-l, cred, căci pretindea că am răspunsuri la toate cele, şi mai ales la o asemenea chestiune, pe un ton de motan mistic i-am zis că nu ştiu prea bine. Mă tem că şi acum aş răspunde la fel.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

