Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu

Luna ianuarie este numită şi luna "Părinţilor", fiindcă sunt prăznuiţi marii Părinţi ai Bisericii care, prin lupta lor necontenită împotriva rătăcirii şi a păcatului şi prin sfânta lor vieţuire, ne-au lăsat scrieri înţelepte devenite stâlp al credinţei creştine în toate colţurile lumii. Este vorba despre Sf. Vasilie cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Marcu al Efesului – Evghenicul, Sf. Grigorie de Nazianz – Teologul, Sf. Efrem Sirul, Sf. Ioan Gură de Aur.

La 25 ianuarie este prăznuit Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul (tâlcuit Cuvântătorul de Dumnezeu), Arhiepiscopul Constantinopolului, care, în decursul lui ianuarie, este pomenit şi la 19 ale lunii – când moaştele Sfântului au fost aduse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol şi la 30 ianuarie, când are loc praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan.

Sfântul Grigorie Teologul a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare, fiind de loc din satul Arianz, din Cetatea Nazianz, aflat în Capadocia. Părinţii săi se numeau Grigorie şi Nona – după cum aflăm din  volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul" – "mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor", însă, "după ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh", iar tatăl Sfântului a ajuns mai târziu arhiereu al Cetăţii Nazianz.

Sfântul Grigorie era mare iubitor de carte şi îi asculta cu mare atenţie pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său. Aflat la studii la Atena, mulţi se minunau de înţelepciunea sa. Aici s-a întâlnit cu Sfântul Vasile cel Mare, cei doi devenind "ca doi fraţi", în scurtă vreme depăşindu-şi dascălii în desăvârşire.

Cu toate că marii filosofi din Atena i-au rugat să rămână ca dascăli de filosofie, Sf. Grigorie, după cum a notat în scrierile sale, "nu s-a amăgit de slava păgână a filosofiei", ci s-a întors la tatăl său, care era episcop bătrân în Nazianz, unde, la vârsta de 30 de ani, după obiceiul timpului, a primit Sfântul Botez, pe care îl dorea din copilărie, chiar din mâinile părintelui său. Voia de asemenea să meargă în pustie, să se lepede de lume. A fost hirotonit preot de către tatăl său, care ar fi vrut să-l vadă episcop, însă Sf. Grigorie n-a primit o astfel de vrednicie, dorindu-şi doar liniştea monahicească. După ce a primit "carte" de la Sf. Vasile cel Mare, care era preot la o mănăstire din Pont, a fugit în taină în acest loc. După câţiva ani s-a întors la Nazianz să-şi ajute tatăl în treburile bisericeşti şi în cele ale casei, întărindu-l în dreapta credinţă, mai ales că Biserica era tulburată de eresul lui Arie. A îmbrăcat apoi în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei "Sf. Anastasia" din Constantinopol, în vremea când ereticii arieni erau puternici în cetate şi n-a contenit să-i mustre. Iubind liniştea şi gândirea la cele înalte, a refuzat scaunul patriarhal care-i fusese oferit, şi s-a aşezat în satul natal. Şi-a găsit patria vătămată de eresul lui Apolinarie şi a curăţit-o prin multe sfătuiri şi scrisori. Rugat de cetăţeni să primească scaunul episcopal, n-a voit, punându-l episcop pe drept-credinciosul Eulalie. La adânci bătrâneţi a trecut la Domnul, lăsând creştinătăţii importante scrieri, vestite fiind cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina adâncă a Sfintei Treimi.

Astăzi este prăznuit şi un sfânt român, Bretanion, Episcopul Tomisului, ucenic al Sf. Vasile cel Mare. Sf. Bretanion a avut un rol important în trimiterea documentelor necesare transferării moaştelor Sf. Sava Gotul în Capadocia, la cererea Sf. Vasile redactând actul martiric al Sf. Sava Gotul. De asemenea, a fost mare susţinător al dreptei credinţe, refuzându-l pe împăratul arian Valens, care i-a cerut să intre în comuniune cu arienii şi să slujească împreună cu ei, vorbindu-i cu îndrăzneală despre Sinodul Ecumenic de la Niceea (325).