Sfântul Haralambie, izbăvitor de foamete şi de ciumă

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 10 februarie pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă. Nume specific creştin, rar folosit astăzi, Hara­lambie vine de la grecescul „chara”, care înseamnă har, şi „lambos”, tălmăcit prin stră­lu­ci­re, lumină. Sfântul Haralambie, Episcop al Cetăţii Magnesiei, din Asia Mică, cu strălucirea harului său, învăţa popoarele cuvântul Lui Dumnezeu. Pe mulţi închinători la idoli i-a întors de la rătăcire la creşti­nism. Vestea despre episcopul Hara­lambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care au poruncit să fie imediat arestat. Judecat, Sf. Haralambie şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

Cu toate că avea 113 ani, Sfântul a fost supus unor torturi inimaginabile: i-au rupt carnea cu cârlige de fier, l-au jupuit de piele, însă mucenicul le mulţumea torţionarilor că i-au „reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!”. Cuvintele sale i-au determinat pe doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos, să creadă în Hristos. Aceştia au fost omorâţi pe dată, prin tăierea capului cu sabia, acelaşi martiriu suferind şi trei femei care au văzut puterea Sfântului de a îndura chinu­rile, şi L-au lăudat pe Mântuitorul.

„Luchie a turbat de mânie la vede­rea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe Sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secera­te de sabie, rămânându-i atârnate de corpul Sfântului. Apoi, guvernatorul l-a scuipat în faţă pe Sfânt şi gu­ra i

s-a întors la ceafă. Luchie l-a im­plo­rat pe Sfânt să-l salveze cu ru­gă­ciu­nile sale şi să se milostivească de el, iar martirul, în bunătatea sa, s-a ru­gat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creş­tinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele Sfântului epis­cop şi l-a rugat să-l boteze”, aflăm din volumul „Vieţile sfinţilor de peste tot anul”.

Când Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever acesta a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el, în Antiohia. Chinu­rile la care a fost supus Sfântul au fost cumplite: i s-a înfipt un piron de fier în trup, împăratul poruncind să fie ars, încetul cu încetul, să sufere cât mai mult. Cum Sfântul a rămas nevătămat, împăratul păgân i-a cerut să-i dovedească puterea Dumnezeului său. Cu harul Celui Atotputernic, Sfântul a înviat din morţi un tânăr, a vindecat un îndrăcit, încât tot mai mulţi oameni au crezut în Hristos, între ei şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile idolii din piatră dintr-un templu păgân. Văzând acestea, împăratul a dat ordin să i se zdrobească Sfântului gura cu pietre şi să-i fie arsă barba, dar flăcările i-au cuprins pe chinuitorii săi. De o răutate drăcească, Septimiu Sever împreună cu un eparhul Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, chemântu-L să vină pe pământ să-i înfrunte. Un cutremur înfricoşător i-a ridicat pe cei doi păgâni în aer şi n-au fost lăsaţi pe pământ până când Sf. Hara­lambie nu s-a rugat pentru ei. Însă împăratul n-a ţinut cont de asta şi a poruncit soldaţilor să taie capul Sfântului. Înainte de a primi cununa muceniciei, Sf. Haralambie s-a rugat, cerurile s-au deschis, iar Sfântul L-a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii Săi. „Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli (…)”, mai aflăm din Sinaxar.

Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind „izbăvitor de ciumă şi de foamete”, după cum se spune şi în Aca­tistul lui. În icoane, deseori îl în­tâl­nim pe Sf. Haralambie zugrăvit ţi­nând în lanţuri, la picioarele sale, un „per­sonaj” înfiorător, reprezentând ciu­ma, subliniind biruinţa asupra bo­lii şi a morţii aduse de această mo­li­mă. Boala are un chip îngrozitor: cap de om, coarne de bou, aripi, o sabie în mână, coadă ca de şarpe, în vârful căreia se află ghimpele epidemiei.