Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir

An de an, la 26 octombrie, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Totodată, la 27 octombrie, creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Preacuviosul Părinte Dimitrie Basarabov, ale cărui sfinte moaşte se păstrează la Catedrala Patriarhală.  Sinaxarul ne spune că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305), fiind de loc din Tesalonic. S-a născut într-o familie de dreptcredincioşi, părinţii săi botezându-l întru Hristos într-o cămară ascunsă, în care tatăl său – voievodul Tesalonicului- obişnuia să se roage, ferit de prigonitorii vremii. Sfântul Dimitrie "creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune. Auzind atunci împăratul Maximian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: «Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit». Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli.” (Vieţile Sfinţilor). Fără să stea pe gânduri, împăratul Maximian a poruncit ca Sfântul Dimitrie să fie întemniţat. Dar Sfântul a primit întunecoasa închisoare ca pe o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Rugăciunile sale erau atât de puternice şi credinţa atât de mare încât în numele Lui Hristos a săvârşit multe minuni. Sinaxarul ne spune că împăratul se lăuda cu un anume Lie, temut în întreaga cetate pentru forţa pe care o avea, încât nimeni nu îndrăznea să se lupte cu el. "Un oarecare tânar creştin, anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temniţă, îi zise: «Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie; roagă-te pentru mine». Iar Sfântul, însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: «Şi pe Lie vei birui şi pentru Hristos vei mărturisi». Deci, luând Nestor îndrăzneală din cuvintele acestea, merse de se luptă cu Lie şi-i puse semeţia lui jos, omorându-l. De care lucru împăratul ruşinându-se, s-a mâhnit şi s-a mâniat. Şi, fiindcă s-a aflat că Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostaşi şi le-a poruncit să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă”. Sfântul Dimitrie a primit cununa muceniciei în timp ce se afla la rugăciune, iar din porunca împăratului i s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor. Pe locul mormântului Sfântului Mucenic Dimitrie a fost zidită o mică biserică, aşezământ dărâmat peste ani pentru a se clădi altul, mai mare. La temelie au fost găsite sfintele moaşte din care izvora mir tămăduitor, leac tuturor celor care s-au rugat şi se roagă cu credinţă.

Cuviosul Părinte Dimitrie Basarabov, patronul Bucureştilor
Despre Cuviosul Părinte Dimitrie cel Nou – Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor – ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala Patriarhală, se ştie că a trăit în vremea dreptcredincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era din satul Basarabov, aşezat pe marginea apei Lomului. "La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi (...) a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah(...). El şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna Lui Dumnezeu.

După multă vreme, apa Lomului a venit mare încât a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfântului, şi multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: «Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă - şi i-a arătat locul - eu te voi tămădui pe tine». Sculându-se dimineaţă copila, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut. Adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie” (Vieţile Sfinţilor).

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie au stat multă vreme în satul Basarabov, săvârşind numeroase minuni şi vindecări. Între anii 1769 şi 1774, după cum ne spune Sinaxarul, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului. Trecând prin satul Basarabov, generalul a luat sfintele moaşte şi intenţiona să le ducă în Rusia. Generalul Hagi Dimitrie însă, l-a rugat să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le lase la Bucureşti, unde au rămas ca odor de preţ în Catedrala Patriarhală.

Pelerinaj pe Dealul Patriarhiei
Credincioşii întâmpină cu bucurie marea sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. Şi anul acesta, în număr mare, au poposit pe Dealul Patriarhiei, pentru a se închina la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. În prima zi a pelerinajului, mai bine de 5000 de credincioşi au luat parte la procesiunea religioasă ce se desfăşoară în Capitală aşa cum se obişnuieşte an de an, spre cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. Pe de altă parte, anul acesta, bucureştenii dar şi credincioşii din toate colţurile ţării care participă la pelerinaj, se bucură de sfintele relicve ale măritului Ierarh Nectarie, aduse la Bucureşti de o delegaţie grecească, fiind aşezate spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale.

Trebuie spus că Sfântul Ierarh Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. A primit numele de Anastasie la botez, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Părinţi. Aici, sufletul său începe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o şcoală. Intră apoi în nevoinţa monahală, lăsând cele ale lumii, spre a-L urma  pe Hristos, în vestita chinovie, numită "Noua Mănăstire”, primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în sihastru (pustnic), avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat tot restul vieţii.

După ce a absolvit studiile teologice la Atena, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din Cairo, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

La bătrâneţe a dorit să se retragă la mai multă linişte. A construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina, unde a rânduit aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită.

Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mănăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul război mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mănăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.

Atunci când şi-a simţit sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. S-a îmbolnăvit şi a fost dus la un spital din Atena. Dar el răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţă.

După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie, 1920 şi s-a învrednicit să se numere în ceata sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.

După 20 de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi neputrezit. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, după ce a constatat numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie. De atunci Sfântul Nectarie, vindecătorul de boli, a devenit unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din bisericile ortodoxe. Zilnic, credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mănăstirea sa din insula Eghina unul dintre cele mai populare locuri de pelerinaj din toată Grecia.